09:03:26 23.04.2024
Stiri

Motivul pentru care aproape toate resursele de cărbune ale lumii trebuie lăsate în pământ

Actualitate 14.09.2021 16:59 Vizualizări1029 Autor: Ziarul National
Motivul pentru care aproape toate resursele de cărbune ale lumii trebuie lăsate în pământ


Practic, marea majoritate a combustibililor fosili din lume nu mai poate fi extrasă și trebuie să rămână în pământ dacă vrem să avem măcar o șansă de a îndeplini obiectivele în privința gestionării schimbărilor climatice, arată un nou studiu.

Pentru țări precum Indonezia și Australia, cei mai mari exportatori de cărbune ai lumii, asta va însemna abandonarea a 95% din depozitele naturale proprii până în 2050, au calculat cercetătorii de la University College London.

În același interval de timp, națiunile din Orientul Mijlociu vor trebui să își lase toate rezervele de cărbune în pământ, iar Statele Unite ale Americii vor trebui să nu se mai atingă de 97% din depozitele sale. Acestea sunt regiunile care vor trebui să depună eforturi reale.

În toată lumea, aproape 90% din rezervele de cărbune vor trebui să rămână în pământ în următoarele trei decenii, inclusiv 76% în China și India. Orice extracție mai mare de atât va duce la încălzirea globală cu peste 1,5 grade Celsius, au avertizat oamenii de știință, potrivit Science Alert.

O provocare colosală pentru întreaga lume

De asemenea, nu doar cărbunele stârnește îngrijorare. În același timp, lumea trebuie să oprească 60% din extracțiile de petrol și gaz metan, inclusiv acele proiecte care au început deja. Spre exemplu, Canada va trebui să își lase 83% din petrol în pământ până în 2050, precum și 81% din resursele de gaz metan.

Chiar dacă toate aceste măsuri vor fi îndeplinite (cu siguranță o provocare colosală), cercetătorii estimează că avem o șansă de doar 50% de a menține temperaturile globale sub pragul de 1,5 grade Celsius.

Bineînțeles, viitorul este greu de prezis. Unii oameni de știință cred că dezvoltarea de surse regenerabile și posibilitatea captării de carbon ne-ar putea permite să continuăm utilizarea de combustibili fosili, cel puțin într-o anumită măsură, însă această teorie rămâne deosebit de controversată, în special având în vedere faptul că tehnologia pe care o avem momentan nu poate face față acestor așteptări.

Miza este mare, iar timpul nu ne mai permite să amânăm decizii importante

În Irak, Arabia Saudită, Bahrain și Kuweit, spre exemplu, combustibilii fosili reprezintă momentan între 65 și 85% din profitul guvernamental total.

Dacă bula combustibililor fosili se va sparge înainte ca aceste națiuni să facă tranziția spre forme mai curate de energie, unele ar putea chiar să intre în faliment.

Miza este mare, iar timpul nu ne mai permite să amânăm decizii importante. Autorii noului studiu argumentează că națiuni din toată lumea trebuie să înceapă să dezvolte politici domestice care restricționează producția de combustibili fosili și reduc cererea, fie că este vorba de taxe, subvenții, interdicții sau penalități pentru marii poluatori.

Sursa: descopera.ro


Stiri relevante

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
22.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Mercenarii lui Șor ș...

20.04.2024 20:07 Ziarul National Nicolae Enciu // Basarabia sub teroar...

19.04.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Despărțirea apelor p...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md