Croaţia ar putea adopta EURO până în 2023: Va fi un mare avantaj

14 Sept. 2021, 13:39
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
14 Sept. 2021, 13:39 // Actual //  MD Bani

Croaţia este în grafic pentru a adopta euro până în 2023, atât timp cât îndeplineşte criteriile stabilite de Comisia Europeană, a afirmat Valdis Dombrovskis, vicepreşedintele executiv al Comisiei Europene şi responsabil pentru afaceri comerciale. La moment, moneda națională în Croația este kuna croată (HRK), totuși, în multe locuri se acceptă și euro.

„Euro va fi un mare avantaj pentru Croaţia, aşa cum este acum pentru Europa, dar nimeni nu ar trebui să se folosească de adoptarea euro pentru a majora preţurile. Aceste evoluţii trebuie monitorizate şi gestionate cu atenţie”, se arată într-un mesaj al oficialului european postat pe Twitter.

Luni, la o conferinţă desfăşurată la Zagreb, Dombrovskis a avertizat Croaţia că ar trebui să fie precaută privind efectele pandemiei asupra economiei, în special gradul redus de vaccinare, care ar putea determina autorităţile să adopte noi restricţii, deşi ritmul redresării economiei croate este bun

Croaţia va putea introduce euro doar după îndeplinirea tuturor criteriilor de convergenţă. Dacă acestea sunt îndeplinite în 2022, Consiliul UE va decide dacă statul va adera la euro de la 1 ianuarie 2023, a declarat vicepreşedintele executiv al Comisiei Europene.

Şi guvernatorul Băncii Centrale a Croaţiei, Boris Vujcic, declara recent că Zagrebul ar putea îndeplini, mai repede decât se estima, toate criteriile pentru aderarea la zona euro, chiar dacă preconizează în continuare să adopte moneda unică la 1 ianuarie 2023, scrie Agerpres.

Suspendarea temporară a limitei de deficit pentru statele membre ale Uniunii Europene, din cauza pandemiei de coronavirus, ar trebui să ajute Croaţia să bifeze, mai repede decât s-a estimat, o condiţie cheie pentru a deveni ţară membră a zonei euro, a apreciat Boris Vujcic.

Croaţia, ţară care se bazează pe veniturile din turism mai mult decât orice alt stat membru UE, a fost afectată de restricţiile de călătorie introduse în contextul pandemiei de coronavirus. Chiar dacă Croaţia va reîncepe să reducă datoria publică în acest an, deficitul bugetar se va diminua mai puţin decât se preconiza, din cauza pandemiei.

„Avem o situaţie în acest an în care Comisia Europeană a suspendat procedurile de deficit excesiv pentru toate statele membre. În acest context, trebuie să ne gândim la data de aderare la zona euro a Croaţiei”, a spus Boris Vujcic, la o reuniune a guvernatorilor băncilor centrale.

Nu există semnale „în acest moment” că procedura de deficit excesiv va fi introdusă pentru Croaţia, a mai spus Boris Vujcic.

Ţările candidate la aderarea la zona euro trebuie să dovedească soliditatea finanţelor publice, că inflaţia este sub control şi cursul de schimb este stabil înainte de a putea trece la moneda unică.

La mijlocul anului trecut, Banca Centrală Europeană (BCE) a anunţat că Bulgaria şi Croaţia au fost acceptate să se alăture ERM-2 (mecanismul ratelor de schimb – n. r.), o perioadă obligatorie de doi ani înainte de adoptarea monedei euro.

Bulgaria şi Croaţia vor trebui să stea cel puţin doi ani în ERM-2 înainte de a demara pregătirile practice pentru a se alătura zonei euro, un proces care durează un an în plus, astfel că cel mai devreme în 2023 cele două ţări vor deveni state membre ale zonei euro.

Ultima extindere a zonei euro datează din 2015, când Lituania a devenit al 19-lea stat membru al blocului monetar. Deşi toate satele membre UE, cu excepţia Danemarcei, sunt obligate să adere la zona euro, puţine ţări fac eforturi serioase pentru a se alătura zonei unice.

Realitatea Live

17 Apr. 2024, 12:36
 // Categoria: Oameni şi Idei // Autor:  Soroceanu Olga
17 Apr. 2024, 12:36 // Oameni şi Idei //  Soroceanu Olga

Dumitru Stoica este antreprenorul din Floreşti care în anul 2019 a fondat Asociația Obștească „Centrul Regional pentru Inițiative Sociale și Dezvoltare Durabilă” (CRISDD). Un ONG care are drept scop sporirea gradului de participare a tinerilor în procesele democratice la nivel local în Republica Moldova. 

Cu sprijinul financiar al Uniunii Europene şi cofinanţarea Suediei, tânărul în vârstă de 22 de ani a accesat finanţare nerambursabilă, în sumă de 37.500 euro, cu ajutorul căreia a deschis recent o cafenea mobilă la Floreşti. Despre afacerea socială şi activităţile de la Connect Cafe, Dumitru Stoica a povestit într-un interviu pentru site-ul Asociaţiei pentru Drepturile Omului „Lex 21”. 

„Misiunea organizației noastre este de a promova și facilita participarea cetățenilor la nivel local la dezvoltarea unei societăți civile bazate pe cetățenie activă. Deschiderea cafenelei „Connect cafe” a venit ca răspuns a problemei ce ține de lipsa spațiilor de recreere și socializare pentru tineri. Mai mult, prin intermediul cafenelei ne-am gândit să reinvestim 90% din profit în dezvoltarea cafenelei, dar și pentru crearea în perspectivă a unui Centru de promovare a comportamentului eco responsabil în orașul Florești”, afirmă Dumitru Stoica.

„Connect Cafe” se remarcă printre restul localurilor din zonă prin activităţile pe care le găzduieşte. 

„Organizăm periodic evenimente culturale și jocuri de societate, oferind oportunități constante pentru divertisment și interacțiune între vizitatori. Aceste evenimente promovează legături sociale mai puternice în comunitatea noastră. Însă, ceea ce ne diferențiază și mai mult este angajamentul nostru față de comportamentul responsabil și utilizarea eficientă a energiei. Folosim panouri fotovoltaice pentru a ne alimenta cu energie, demonstrând un exemplu de sustenabilitate și preocupare pentru mediu. Prin aceasta, nu doar că oferim un loc pentru socializare, ci și încurajăm practici prietenoase cu mediul în comunitatea noastră”, susţine Dumitru Stoica. 

În total, în cadrul programului de susţinere a întreprinderilor sociale, implementat de Fundaţia Est Europeană cu finanţarea Uniunii Europene şi a Suediei, au fost selectate 10 organizații ale societății civile care au obţinut sprijin financiar nerambursabil, pentru a dezvolta şi promova antreprenoriatul social în Republica Moldova.

 
Atmosferă de poveste la Târgul de Crăciun din Chișinău
Atmosferă de poveste la Târgul de Crăciun din Chișinău
Construcția drumului de ocolire a satului Bahmut din raionul Călărași este în toi
Construcția drumului de ocolire a satului Bahmut din raionul Călărași este în toi
Expoziția sculptorului Virgil Scripcaru, la Chișinău
Expoziția sculptorului Virgil Scripcaru, la Chișinău
Covor moldovenesc, „așternut” pe aleea Grigore Vieru din Capitală
Covor moldovenesc, „așternut” pe aleea Grigore Vieru din Capitală
Târgul de cariere Chișinău 2021: Hai că variante există
Târgul de cariere Chișinău 2021: Hai că variante există
Expoziţia Internaţională World Press Photo, la Chișinău
Expoziţia Internaţională World Press Photo, la Chișinău