Parlamentul a inițiat controlul parlamentar asupra activității Centrului Național Anticorupție (CNA), după prima ședință comună a Comisiei securitate națională apărare și ordine publică și a Comisiei juridice, numiri și imunități privind evaluarea CNA.
Ședința, care a fost una organizatorică, s-a desfășurat ca urmare a adoptării de către Parlament, la data de 9 septembrie curent, a Hotărârii privind inițierea controlului parlamentar asupra activității CNA. Astfel, în cadrul ședinței comune, deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) Lilian Carp a fost ales președinte al comisiei responsabile de desfășurarea controlului parlamentar.
Persoana responsabilă de corespondența Comisiei cu CNA, pe perioada desfășurării procesului de evaluare a activității acestuia, a fost desemnat Sergiu Sîrbu, consultant al Comisiei juridice, numiri și imunități.
Membrii comisiei au examinat propunerile privind intervalul de timp al activității CNA, care va fi supus evaluării. Astfel, s-a decis că acesta va constitui perioada anilor 2016 – 2021.
Totodată, de către membrii comisiei au fost stabilite o serie de subiecte prioritare care vor fi examinate în procesul de evaluare.
Printre acestea se menționează:
- faptele de corupere a deputaților și acțiunile întreprinse de CNA în vederea elucidării acestor cazuri;
- fluctuația cadrelor în instituție; audierea și evaluarea raportului CNA pentru anul 2020;
- obiectivele pe care și le-a asumat fiecare dintre conducătorii CNA, în perioada de referință și gradul de realizare a acestora;
- evaluarea rapoartelor de monitorizare a activității CNA de către instituțiile internaționale și a recomandărilor pentru perioada 2016-2021;
- numărul proceselor penale investigate de colaboratorii CNA privind faptele de corupție în domeniul justiției, inclusiv cele finalizate și expediate instanțelor de judecată;
- activitatea subdiviziunii securitate internă a CNA, cazurile de cercetare a colaboratorilor CNA; etc.
În conformitate cu Hotărârea Parlamentului, raportul cu privire la controlul parlamentar realizat urmează să fie prezentat în termen de până la 30 de zile, în plenul Legislativului.