image
Sursa foto: Jurnal.md/Nadejda Roșcovanu

Avem prea multe automobile în Chișinău: Numărul mașinilor e de patru ori mai mare decât prevede infrastructura rutieră

Infrastructura rutieră a municipiului Chișinău este preconizată pentru un număr de circa 90 de mii de mașini. Actualmente orașul este traversat de peste 400 de mii de automobile. Anunțul a fost făcut de primarul capitalei Ion Ceban.

„Nu este un secret străzile din municipiul Chișinău au fost prevăzute pentru o capacitate de 90 de mii de mașini. Azi însă avem peste 230 de mii de mașini înregistrate în Chișinău. În total orașul este traversat de peste 400 de mii de mașini. Trebuie să ne adunăm toată lumea și să căutăm soluția”, a spus primarul.

El a adăugat că pe moment autoritățile „muncesc foarte mult la această problemă”.

„Avem câteva zone unde deja organizăm parcări. Totodată căutăm să identificăm locuri pentru parcări la intrările în oraș în preajma locurilor unde poate fi preluat transportul public spre oraș. Am făcut toate studiile necesare în zona centru, inclusiv organizarea circulației rutiere. Avem licitații anunțate pentru marcarea parcărilor, construcția, reconstrucția în perimetrul străzilor Albișoara -Ismail- Mateevici din regiunea centru”, a mai spus Ion Ceban.

Amintim că edilul capitalei anunța încă acum un an că primăria lucrează la o hartă electronică a parcărilor cu plată din capitală. Pe această platformă urmau a fi plasate şi străzile unde este permisă parcarea maşinilor pe carosabil.

În plus, Direcţia generală transport public şi căi de comunicaţie, de comun cu Inspectoratul Naţional de Securitate Publică al IGP, anunța că lucrează la evaluarea străzilor din zona centrală a oraşului, acolo unde se poate începe proiectul pilot de sistematizare a parcajelor. Astfel, urmând să fie oferite pentru posesorii de automobile locuri de parcare legal amenajate, marcate şi semnalizate.

Noutăţile partenerilor

comentarii: