Tânăra, împușcată la Hîncești de către iubit, era asistentă medicală. Mesajul de condoleanțe al colegilor

Tânăra de doar 24 de ani care a fost împușcată mortal de către iubit, după care s-a sinucis și el la Hîncești, a fost asistentă medicală la Spitalul Clinic Municipal „Sfânta Treime”. Instituția a venit cu un mesaj de condoleanțe.

Foto: Facebook/IMSP Spitalul Clinic Municipal Sfânta Treime
„Cu adânc regret, administrația IMSP Spitalul Clinic Municipal „Sfânta Treime” anunță despre decesul prematur al colegei noastre dra Fantaziu Ana, asistentă medicală în Departamentul Primiri Urgențe. Născută în anul 1997, a urmat studiile la Centrul de excelență în medicină și farmacie „Raisa Pacalo”, iar din anul 2019, după absolvirea studiilor și-a început activitatea la IMSP Spitalul Clinic Municipal „Sfânta Treime”.

Întregul colectiv exprimă sincere condoleanțe și sentimente de profundă compasiune familiei, rudelor, prietenilor și tuturor celor ce au avut posibilitatea să o cunoască şi să o aprecieze ca pe o asistentă medicală extraordinară şi om luminos. Zbor lin, Ana!”, se arată în mesajul instituției. 

O prietenă de a tinerei a menționat pentru UNIMEDIA că ce doi plănuiau să facă nunta, dar nimeni nu știa când.

De știai... că cel mai iubit de tine... Te va lua de lânga noi.... de știai draga mea. Scumpa și iubita mea colegă, prietenă si iubit copil al familiei tale. Te rog, Iartă-mă. Dumnezeu să îți așeze sufletul cu cei drepți”, a scris o prietenă a tinerei, pe Facebook.

Tragedia s-a întâmplat, ieri în jurul orei 01:16.




Pub