18:35:29 28.03.2024
Stiri

Vorbe noi, populism vechi. Primarul Ceban, „salvatorul” merelor lăsate în câmp de agricultorii care nu au unde să le vândă: „Noi cumpărăm iarna banane pentru copii cu preț de 3 - 4 ori mai mare”

Actualitate 13.09.2021 11:21 Vizualizări1548 Autor: Ziarul National
Vorbe noi, populism vechi. Primarul Ceban, „salvatorul” merelor lăsate în câmp de agricultorii care nu au unde să le vândă: „Noi cumpărăm iarna banane pentru copii cu preț de 3 - 4 ori mai mare”


După mai multe promisiuni ale guvernanților făcute de-a lungul timpului și chiar o campanie finanțată din bani europeni care încuraja în anii trecuți procurarea fructelor direct de la producătorii autohtoni, inlcusiv pentru distribuirea acestora în școli și grădinițe, problema pare nerezolvată.

Niște imagini video în care un producător din raionul Dondușeni își adună merele la marginea livezii, chipurile pentru a le lăsa în câmp din cauză că nu ar avea unde le vinde, distribuite în ultimele zile pe rețelele de socializare, l-au determinat pe primarul Chișinăului, Ion Ceban, să facă și el niște promisiuni.

„Am văzut cum agricultorii sunt nevoiți să lase merele pe câmp! Primăria Chişinău va găsi surse financiare suficiente și va încheia contracte cu agricultorii pentru ca merele să ajungă pe masa copiilor din școli și grădinițe. Ieri pe reţelele de socializare au apărut imagini în care un agricultor din nordul republicii aruncă pe marginea drumului un camion întreg cu mere, am dispus ca specialiștii din domeniul educației să vină cu propuneri pentru ca merele noastre să ajungă pe masa copiilor. Aruncarea merelor fermierilor noștri unde au muncit este un dezastru total. Nu este normal acest lucru, nu putem să aruncăm tone de mere la gunoi. Noi cumpărăm iarna banane pentru copii cu preț de 3 - 4 ori mai mare. Nu știu ce fac autoritățile centrale în acest sens, dar am rugat să fie identificate surse săptămâna aceasta, iar fermierii să fie chemați în această săptămână la discuții. Astfel ne propunem să asigurăm instituțiile educaționale, poate și cele medicale cu fructe, dar astfel vom veni și ajutorul fermierilor care nu au unde îşi realiza produsele”, a scris Ceban pe Facebook.



În imaginile de pe Facebook, cel care filmează în timp ce un camion descarcă merele direct pe pământ exclamă: „Uitați-vă, oameni buni, cum aruncă roadă moldovenească, nu are unde-o da. Ce roadă are acest om și o aruncă la gunoi!”.

Totuși, reprezentanții Direcției agricole din raionul Dondușeni afirmă că producătorul agricol respectiv le-a spus că are un contract cu o fabrică de procesare, iar merele urmau a fi transportate la fabrică. Fructele au fost scoase la capătul livezii pentru a fi transportate cu un camion de capacitate mai mare. Agricultorul a transmis că nu știe cine a făcut acea filmare și a postat-o pe rețelele de socializare.




Stiri relevante

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
25.03.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Putin căzut de pe ca...

22.03.2024 09:05 Nicolae Negru Nicolae Negru // De ce ideea referend...

18.03.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Putin și Rusia ca bo...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Sunteți de-acord ca referendumul constituțional privind aderarea R. Moldova la Uniunea Europeană să fie organizat în aceeași zi cu alegerile prezidențiale din anul curent?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md