16:34:22 29.03.2024
Stiri

Numărul plăților cu cardurile, în creștere cu 55 la sută în trimestrul doi

Actualitate 13.09.2021 19:27 Vizualizări1074 Autor: Ziarul National
Numărul plăților cu cardurile, în creștere cu 55 la sută în trimestrul doi


Pe parcursul trimestrului doi al anului curent, indicatorii plăților cu carduri bancare și-au menținut tendința de creștere, numărul cardurilor aflate în circulație majorându-se cu 7,9 la sută față de aceeași perioadă a anului precedent. Totodată, numărul plăților fără numerar efectuate cu cardurile emise în Republica Moldova s-au majorat cu 55,2 la sută, față de perioada similară a anului precedent, transmite IPN, cu referire la un comunicat de presă al Băncii Naționale a Moldovei.

87,3 la sută din numărul și 87,0 la sută din valoarea operațiunilor TC (transfer de credit) au fost inițiate în format electronic prin intermediul sistemelor automatizate de deservire la distanță (SADD), ceea ce reflectă gradul de digitalizare a serviciilor de plată în Republica Moldova.

Debitarea directă rămâne a fi un instrument mai puțin utilizat pe teritoriul Republicii Moldova. La finele trimestrului al doilea al anului curent, acest instrument a fost utilizat de către 21,6 mii de plătitori. Debitarea directă pe teritoriul Republicii Moldova este utilizată doar de către persoanele fizice în majoritatea cazurilor pentru plata serviciilor comunale.

Sistemele automatizate de deservire la distanță devin tot mai populare în rândul utilizatorilor. Astfel, s-a constatat o majorare a numărului deținătorilor SADD la finele trimestrului II al anului 2021, comparativ cu perioada similară a anului precedent, în special datorită creșterii numărului utilizatorilor sistemelor de tip mobile-payments. Numărul deținătorilor activi a consemnat o tendință de creștere de 21,3 la sută față de trimestrul al doilea a anului 2020, ca urmare a creșterii necesității de a utiliza sistemele automatizate de deservire la distanță pentru efectuarea plăților, în special în contextul situației epidemiologice cauzate de pandemia COVID-19.

În perioada 1 aprilie – 30 iunie 2021, sistemul automatizat de plăți interbancare și-a derulat activitatea conform programului obișnuit de lucru, procesând 3,4 mln plăți, în valoare de 280,2 mlrd lei.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
29.03.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Încă o dată despre u...

25.03.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Putin căzut de pe ca...

22.03.2024 09:05 Nicolae Negru Nicolae Negru // De ce ideea referend...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Sunteți de-acord ca referendumul constituțional privind aderarea R. Moldova la Uniunea Europeană să fie organizat în aceeași zi cu alegerile prezidențiale din anul curent?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md