image
Sursa foto: Guliver/Getty Images

Maia Sandu: „Ziua de 11 septembrie 2001 ne-a arătat cât de interconectată, dar și cât de fragilă este lumea”

Astăzi se împlinesc 20 de ani de la atacurile teroriste produse la 11 septembrie 2001 în Statele Unite ale Americii. Președintele Maia Sandu a transmis un mesaj de comemorare a victimelor atentatelor teroriste care au avut loc în acea zi tragică.

„Sunt douăzeci de ani în care mii de familii, din toată lumea, continuă să-și plângă morții. Aproape 3000 de oameni care în acea zi tragică au mers liniștiți la muncă sau în călătorie și sute de oameni care au murit ulterior, din cauza complicațiilor de sănătate provocate de azbestul toxic din clădirile care s-au prăbușit”, se spune în mesajul Președintei Maia Sandu.

Șefa statului a menționat că ziua de 11 septembrie 2001 ne-a arătat cât de interconectată, dar și cât de fragilă este lumea în care trăim. „Lecția acestei zile ne spune că guvernele de astăzi trebuie să fie și mai solidare în fața pericolelor globale, pentru a asigura securitatea cetățenilor. Și că statul de drept, democrația și libertatea trebuie apărate zi de zi. Aceasta este temelia societății în care viața umană are prioritate”, a reiterat doamna Maia Sandu.

Noutăţile partenerilor

comentarii: