image
Sursa foto: Jurnal.md/Nadejda Roșcovanu

Calculele BNM arată că, în următorii ani, ar urma să ne confruntăm cu o inflație de 4,7% - 5%

Inflația ne afectează veniturile, iar în perioada următoare scumpirile ar urma să ne bată și mai mult la buzunar. Prețurile medii de consum în august curent, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, au crescut cu 4,64%. Cele mai mari scumpiri se atestă la uleiul vegetal, ouă, materiale de construcție și carburanți.

Datele Biroului Național de Statistică arată că, față de august 2020, produsele alimentare s-au scumpit cu 4,8%, mărfurile nealimentare - cu 6,9%, iar serviciile prestate populației cu puțin peste 1%.

Timp de un an, cele mai mari scumpiri s-au înregistrat la uleiul vegetal (cu 47,6%), ouă (cu 31,7%), materiale de construcție (cu 18,3%) și carburanți, costul cărora s-a majorat cu 18 la sută. Pe de altă parte, s-au ieftinit gazele naturale cu 12%, energia electrică cu 9 la sută și legumele cu 8%.

Prognozele privind evoluția inflației în următoarele luni nu sunt tocmai îmbucurătoare. Asta pentru că se atestă o creștere continuă a prețurilor la nivel global. Se scumpesc cel mai mult petrolul, gazul natural și produsele alimentare.

Calculele Băncii Naționale a Moldovei arată că, în următorii ani, ar urma să ne confruntăm cu o inflație de 4,7-5%.

Noutăţile partenerilor

comentarii: