Au găsit cufărul, dar fără comoară: Microbuzul plin cu contrabandă, „dispărut” de sub nasul polițiștilor de frontieră, găsit, dar fără marfă

Microbuzul plin cu contrabandă, pierdut de cei patru polițiști de frontieră, a fost găsit gol de către ofițerii de poliție de la Briceni și transmis polițiștilor de frontieră. Informația a fost confirmară pentru UNIMEDIA de către purtătoarea de cuvânt a Poliției de Frontieră, Raisa Novițchi.

Foto: border.gov.md

„El a fost găsit de către Inspectoratul de poliție Briceni și dat conform competențelor polițiștilor de frontieră. Acum se află pe teritoriul Sectorului Poliției de Frontieră Briceni”, ne-a spus Novițchi.

Incidentul s-a produs acum câteva zile. În timpul vizitei la Sectorul Poliției de Frontieră Larga, șeful interimar al Direcției regionale Nord a observat o mașină ce se deplasa, cu luminile stinse, dinspre linia de frontieră. Vehiculul era abandonat în satul Cotelea, raionul Briceni, iar conducătorul auto a reușit să fugă. La fața locului a intervenit echipa de documentare, deoarece autocarul era plin cu marfă și existau dovezi că a trecut ilegal frontiera moldo-ucraineană. Până la venirea autospecialei pentru preluare și transportare la sediul Sectorului din apropiere, vehiculul a fost sigilat și lăsat sub supravegherea angajaților Poliției de Frontieră. Din circumstanțe necunoscute, după două ore de la finisarea cercetărilor primare, patrula a raportat despre dispariția mijlocului de transport

Pe numele celor patru polițiști de frontieră vor fi inițiate documentări penale pentru neglijență.


Pub