Cârnaț: I-am sugerat doamnei Sandu să-l demită pe Stoianoglo prin decret și să nu purceada la modificări neconstituționale

Teodor Cârnaț, doctor habilitat în drept, a vorbit despre sugestia pe care i-a făcut-o Maiei Sandu, privitor la „demiterea Procurorului General”. „Eu i-am spus doamna Sandu nu mergeți la modificări de Lege cu privire la Procuratură că aceasta din punctul meu de vedere este neconstituțional, din contra emiteți un decret prin care eliberați-l pe domnul Stoianoglo în baza noii hotărâri a Curții Constituționale”, a declarat expertul la Puterea a Patra de la N4.

Foto: SHOK.MD

„În 2019 tot PAS-ul a votat legea respectivă, în 2021 tot PAS-ul votează modificarea la Legii Procuraturii, vedem că la mijloc este unul și același actor politic și una și aceeași curte constituțională.

Eu am spus: doamna Sandu, nu mergeți la modificări de Lege cu privire la Procuratură că aceasta din punctul meu de vedere este neconstituțional, din contra emiteți un decret prin care eliberați-l pe domnul Stoianoglo în baza noii hotărâri a Curții Constituționale, invocând că a fost numit în funcție în baza unei legi neconstituționale și în conformitate cu noua jurisprudență a Curții, principiul supremației predomină asupra principiului inamovibilității și eliberați din funcție pe domnul Stoianoglo în conformitate cu noile reguli ale Curții Constituționale”, a declarat Cârnaț.

Totodată, Teodor Cârnaț a ținut să menționeze că această lege „are o altă țintă - schimbare componenței Consiliului Superior al Procurorilor”.

Potrivit noii legi, activitatea Procurorului General, Alexandr Stoianoglo, va fi evaluată de o comisie specială, iar dacă va obține calificativul „nesatisfăcător”, acesta va fi demis.

Procuratura a avizat negativ inițiativa, menționând că aceasta va lipsi de independență instituția.

Mai mult, 14 organizații neguvernamentale pentru drepturile omului au cerut majorității parlamentare PAS să nu se grăbească în adoptarea legilor importante și să respecte principiul transparenței decizionale.

Proiectul de lege a fost elaborat, după un șir de declarații publice ai exponenților PAS, prin care i se cerea actualului Procuror General, Alexandr Stoianoglo să plece din funcție, întrucât nu ar înregistra progrese pe dosarele de rezonanță.

La rândul său, Stoianoglo a declarat că nu are motive să demisioneze, doar dacă solicitările „nu ar veni pentru faptul că este găgăuz”.

Alexandr Stoianoglo a fost desemnat Procuror General ca urmare al unui concurs, finalizat cu scandal, organizat de Guvernul condus de Maia Sandu, în toamna lui 2019.


Pub