Biden și Xi Jinping, discuție telefonică de 90 de minute. Despre ce au vorbit cei doi lideri

10 Sept. 2021, 11:32
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
10 Sept. 2021, 11:32 // Actual //  MD Bani

Potrivit unei surse americane de rang înalt, președintele american Joe Biden a purtat joi o discuție telefonică de aproape 90 de minute cu omologul său chinez Xi Jinping. În acest interval de timp cei doi lideri au vorbit despre nevoia de a nu lăsa ca rivalitatea dintre cele mai mari două economii ale lumii să se transforme în război, relatează Reuters.

În contextul în care, de zeci de ani, relațiile dintre Washington și Beijing au fost la un nivel foarte scăzut, pentru Biden acesta a fost al doilea contact telefonic de la numirea sa în funcția de președinte al SUA, în ianuarie.

Potrivit unui comunicat de la Casa Albă, cei doi lideri au purtat „o discuție amplă și strategică”, care a vizat „domenii în care interesele noastre converg, dar și domenii în care interesele, valorile și perspectivele noastre diferă”.

Subiectele discuției

În conformitate cu sursa americană de rang înalt, conversația s-a axat pe probleme economice, schimbările climatice și COIVD-19. Mass-media de stat chineză a catalogat discuția drept „sinceră” și „profundă”, iar președintele Chinei, Xi a declarat că politicile SUA față de China generează dificultăți enorme în relațiile bilaterale.

Cele două părți au fost de acord să mențină contacte frecvente și să solicite personalului la nivel de lucru să îmbunătățească comunicarea, potrivit raportului chinez. De la prima conversație dintre Xi și Biden din februarie, câteva discuții sporadice la nivel înalt au produs puține rezultate pe o varietate de subiecte, de la schimbările climatice la drepturile omului și până la originile COVID-19.

 

Realitatea Live

24 Apr. 2024, 17:31
 // Categoria: Actual // Autor:  Lupu Eduard
24 Apr. 2024, 17:31 // Actual //  Lupu Eduard

Un proiect esențial pentru securitatea energetică a Republicii Moldova, ce implică construirea unei linii electrice aeriene de 400 kV pentru interconectarea cu România, avansează cu sprijinul partenerilor externi. Comisia economie, buget și finanțe, împreună cu Comisia politică externă și integrare europeană, a examinat proiectul de ratificare a acordului de împrumut între Moldova și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare, pentru realizarea Proiectului „Interconectarea rețelelor de energie electrică dintre Republica Moldova și România, faza II”.

Acordul de împrumut, în valoare de 30,8 milioane de euro, reprezentând 40% din bugetul total de 77 de milioane de euro al proiectului, va acoperi construcția liniei de 400 kV care va conecta localitățile Bălți și Suceava. Acest împrumut va avea o perioadă de rambursare de 18 ani, cu o perioadă de grație de 4 ani. Banca Europeană de Investiții va aloca încă 30,8 milioane de euro, prin realocarea unui cont de împrumut anterior, pentru implementarea primei faze a proiectului. În plus, Republica Moldova va primi un grant de 15,4 milioane de euro de la Uniunea Europeană, prin intermediul Platformei de Investiții de Vecinătate.

Proiectul nu doar va conecta rețelele electrice ale celor două țări, ci va include și reconstrucția stației electrice Bălți de 400 kV, precum și reabilitarea segmentelor de rețea electrică de transport din Republica Moldova. Aceste eforturi vor include înlocuirea elementelor de comutație și protecție, precum și a transformatoarelor electrice.

Această nouă interconexiune electrică reprezintă o etapă semnificativă în consolidarea legăturilor dintre Republica Moldova și România, având un impact pozitiv atât asupra securității energetice cât și asupra dezvoltării regionale și economice a ambelor țări.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

 
Atmosferă de poveste la Târgul de Crăciun din Chișinău
Atmosferă de poveste la Târgul de Crăciun din Chișinău
Construcția drumului de ocolire a satului Bahmut din raionul Călărași este în toi
Construcția drumului de ocolire a satului Bahmut din raionul Călărași este în toi
Expoziția sculptorului Virgil Scripcaru, la Chișinău
Expoziția sculptorului Virgil Scripcaru, la Chișinău
Covor moldovenesc, „așternut” pe aleea Grigore Vieru din Capitală
Covor moldovenesc, „așternut” pe aleea Grigore Vieru din Capitală
Târgul de cariere Chișinău 2021: Hai că variante există
Târgul de cariere Chișinău 2021: Hai că variante există
Expoziţia Internaţională World Press Photo, la Chișinău
Expoziţia Internaţională World Press Photo, la Chișinău