Acțiunile Moderna au crescut cu 8%. Gigantul american a crescut pe bursă cu peste 300% de la începutul anului

10 Sept. 2021, 15:15
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  MD Bani
10 Sept. 2021, 15:15 // Bani și Afaceri //  MD Bani

Acţiunile grupului farmaceutic american Moderna (simbol bursier MRNA) s-au apreciat cu 7,8% la sfârşitul ultimei şedinţe de tranzacţionare din New York, după ce compania a declarat că dezvoltă un ser care oferă protecţie atât împotriva coronavirusului, cât şi împotriva gripei sezoniere, notează CNBC.

Noul vaccin, pe care firma îl numeşte mRNA-1073, combină vaccinul actual anti-Covid-19 şi un ser de combatere a gripei care se află în plin proces de dezvoltare, conform unui comunicat de presă.

„Astăzi anunţăm primul pas al noului nostru program de dezvoltare a unui vaccin pentru Covid-19 şi gripa sezonieră. De asemenea, facem progrese cu privire la înrolarea pacienţilor în programele noastre privind bolile rare şi ne devotăm în totalitate testelor pentru vaccinurile anti-cancer. Considerăm că acesta este doar începutul unei noi epoci a medicinei bazate pe informaţii”, spune CEO-ul Stephane Bancel.

Până acum au fost distribuite în Statele Unite peste 147 de milioane de vaccinuri anti-Covid dezvoltate de Moderna.

Vaccinurile pe bază de ARN mesager create de Moderna şi Pfizer/BioNTech „păcălesc” corpul să producă o formă inofensivă a virusului SARS-CoV-2, declanşând astfel un răspuns imun. Experţii argumentează că acest tip de vaccin este mai uşor de produs prin comparaţie cu serurile tradiţionale, care transmit de obicei o variantă slăbită a virusului pentru a produce un răspuns imun.

Acţiunile Moderna au crescut cu 308% de la începutul anului până în prezent, societatea raportând în acest sens un plus de aproape 700% de-a lungul ultimelor 12 luni. Prin comparaţie, acţiunile Pfizer (PFE) s-au apreciat cu 25% de la începutul lui 2021 şi cu 36% în ultimul an.

Însă capitalizarea Pfizer ajunge la 258 de miliarde de dolari, în timp ce Moderna înregistrează o valoare de piaţă de circa 184 de miliarde de dolari.

Realitatea Live

26 Apr. 2024, 17:14
 // Categoria: Actual // Autor:  Lupu Eduard
26 Apr. 2024, 17:14 // Actual //  Lupu Eduard

În urma apariției imaginilor în presă cu o casă construită pe acoperișul unui bloc de locuit, Pretura sectorului Centru aduce următoarele precizări. Conform informațiilor furnizate de autoritățile locale, casa respectivă a fost construită în anul 2016.

În ceea ce privește construcția ilegală, autoritatea publică locală a sesizat Inspectoratul Național pentru Supraveghere Tehnică încă din anul 2020. Inspectoratul este responsabil de verificarea legalității și a disciplinei în construcții.

Deși autoritățile locale au sesizat problema, conform prevederilor legale, nu pot întocmi procese-verbale contravenționale pentru astfel de situații, deoarece construcția anexelor, balcoanelor, copertinelor sau transformarea acoperișurilor care afectează aspectul arhitectural al blocurilor locative intră sub incidența competenței Inspectoratului Național pentru Supraveghere Tehnică și a Poliției.

În acest context, examinarea și gestionarea cazului sunt de competența Inspectoratului Național pentru Supraveghere Tehnică și a Poliției, care vor lua măsurile necesare în conformitate cu legea.

Imaginea cu casa construită pe un bloc de locuit din Capitală u fost distribuite pe internet.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

 
Atmosferă de poveste la Târgul de Crăciun din Chișinău
Atmosferă de poveste la Târgul de Crăciun din Chișinău
Construcția drumului de ocolire a satului Bahmut din raionul Călărași este în toi
Construcția drumului de ocolire a satului Bahmut din raionul Călărași este în toi
Expoziția sculptorului Virgil Scripcaru, la Chișinău
Expoziția sculptorului Virgil Scripcaru, la Chișinău
Covor moldovenesc, „așternut” pe aleea Grigore Vieru din Capitală
Covor moldovenesc, „așternut” pe aleea Grigore Vieru din Capitală
Târgul de cariere Chișinău 2021: Hai că variante există
Târgul de cariere Chișinău 2021: Hai că variante există
Expoziţia Internaţională World Press Photo, la Chișinău
Expoziţia Internaţională World Press Photo, la Chișinău