(video) Premieră: Noul Chevrolet Silverado facelift

Principalul concurent al lui Ford F-150, Chevrolet Silverado, a suferit un facelift! Ce repede trece timpul, nu-i aşa? Exact, deja iată că se apropie cei patru ani pe care îi împlinește modelul de la momentul lansării sale în ianuarie 2018!

Lista actualizărilor este una generoasă, iar marea noutatea este introducerea unei versiuni de top pentru off-road sportiv – ZR2 – care va fi descrisă într-un articol dedicat!

Caracteristici cheie:

  • La exterior, fiecare nivel de echipare primește un nou design al feţei și al grilei care coboară farurile pentru a sublinia rezistența și stabilitatea. Pe modelele LT și cele superioare, luminile de zi în formă de aripă, care au fost introduse în 2019, sunt revizuite și includ acum secvențe de iluminare animate atunci când de maşină se apropie, se îndepărtează sau se porneşte.
  • Bena care măsoară standard 2.523 de litri (cifră-lider în segment), conţine la fel standard 12 ochiuri pentru cârlige, precum şi hayonul acţionat electric Multi-Flex ce poate fi aranjat în şase poziţii diferite.
  • Trei noi culori au apărut pentru caroserie:  Dark Ash, Sand Dune şi Glacier Blue Metallic.
  • Silverado are un interior complet reformatat începând cu nivelul de echipare LT și cele superioare, încorporând materiale noi într-un design care oferă cabinei o senzație spațioasă și mai premium.
  • Noul interior dispune de un monitor central orientat spre șofer, care încorporează un ecran tactil orizontal cu diagonală îndrăzneață de 13.4 inci, împreună cu un panou de instrumente digital, configurabil, de 12.3 inci. Alte două ecrane sunt sub forma unei oglinzi retrovizoare digitale şi a unui head-up display.
  • Elementele verticale ale panoului de instrumente al modelului din gama anului 2021 au fost înlocuite cu linii orizontale și elemente plutitoare care sporesc senzația de spațiu. În plus, noua consolă centrală încorporează un levier electronic de schimbare a treptelor de viteză, în maşinile cu scaune-scoică.
  • Aspectul interior este modernizat cu noi culori disponibile, modele de scaune și mai multe materiale premium. Acest lucru este valabil mai ales pentru echiparea High Country de nivel superior, care prezintă elemente noi și unice, inclusiv: inserţii din lemn natural cu pori deschişi, suprafeţe din piele, grile din oţel inoxidabil pentru difuzoarele sistemului audio Bose standard, etc.
  • Toate echipările începând cu LT şi mai superioare sunt echipate cu servicii Google şi un asistent vocal apelat prin comanda “Hey Google”, Apple CarPlay şi Android Auto wireless, precum şi Amazon Alexa.
  • Silverado facelift devine primul pickup ce adoptă tehnologia Super Cruise (pe echiparea High Country). Super Cruise folosește multe funcții tehnologice avansate, inclusiv un sistem de monitorizare a atenției șoferului (cu o cameră şi lumini infraroșii pe coloana de direcţie) și date precise de navigaţie ce au fost înregistrate cu un LiDAR. Totodată, o bară de lumină integrată în volan îi va atrage atenţia la drum.
  • Tehnologia de condus semi automatizată Super Cruise poate fi utilizată şi cu o remorcă, cu calibrări specifice concepute pentru a ține cont de rezistența suplimentară și de distanța de frânare crescută care vine cu remorcarea, dar şi cu ajutorul a opt camere. Atunci când nu se tractează remorci, schimbarea benzii la cerere și schimbarea automată a benzii sunt disponibile cu Super Cruise.
  • Sistemul Advanced Trailering System disponibil, cu o aplicație în vehicul, face procesul de remorcare mai uşor, de la plecare până la sosire. În plus față de Super Cruise, Silverado 2022 oferă și alte funcții de asistență a șoferului, având în vedere remorcarea, inclusiv Trailer Side Blind Zone Alert, care ține cont de lungimea remorcii la schimbarea benzii și optimizări la Adaptive Cruise Control pentru a permite utilizarea sistemului în timpul tractărilor.
  • Pentru noul Silverado facelift, Chevy Safety Assist, o suită de șase caracteristici standard de siguranță activă, vin standard pe orice echipare şi include Forward Collision Alert, Lane Keep Assist with Lane Departure Warning, Automatic Emergency Braking, Front Pedestrian Braking, Following Distance Indicator şi IntelliBeam (fază lungă automată). Funcțiile de siguranță suplimentare, cum ar fi HD Rear Vision Camera şi Buckle to Drive sunt la fel standard.
  • Motorul Turbo High-Output de 2.7 litri, cu patru cilindri în linie, cu funcţie de deconectare a cilindrilor şi Stop/Start, a fost reproiectat. Fiind montat pe o maşină cu tracţiune spate, aceasta dispune imediat de o capacitate de tractare de 4.309 kg. Agregatul are un bloc turnat al cilindrilor mai rigid şi un arbore cotit mai rigid cu 30%. Își menține capătul inferior complet forjat, precum și tehnologia utilizată la motoarele diesel pentru a asigura durabilitatea pickup-ului. Drept rezultat cuplul maxim a fost mărit cu peste 20% – 314 CP şi 569 Nm. Este cuplat la o cutie de viteze în opt trepte recalibrată.
  • Celălalt motor actualizat este popularul Duramax Turbo-Diesel de 3.0 litri. Modificările șasiului permit acum includerea max tow, astfel încât capacitatea de remorcare a unei maşini cu el inclus şi tracţiune spate este de 6.033 kg (+1.815 kg). Motorul cu şase cilindri în linie produce 281 CP şi 623 Nm, fiind cuplat la o cutie de viteze automată în 10 trepte.
  • La ofertă mai rămân două motoare V8 natural aspirate de 5.3 şi 6.2 litri, ambele dotate cu sistem Dynamic Fuel Management şi cuplate la transmisia cu 10 trepte. Primul oferă 360 CP şi 519 Nm, iar al doilea 426 CP şi 623 Nm.
  • Mai sunt disponibile noi modele de jante de 17, 18, 20 sau 22 de inci, alături de amortizoare Rancho în cadrul pachetului opţional Z71.

Comenzile pot fi deja înregistrate şi procesate. Maşina va ajunge iniţial la dealerii americani din primăvara lui 2022.

Cmentariile sunt închise

http://sisfora.pekalongankab.go.id/assets/laporan/ https://jdih.sumbawakab.go.id/ https://perpus.pn-wates.go.id/ https://siat.unpad.ac.id/eoffice2020/uploads/