Activitatea sa artistică a început-o în cadrul Republicii Sovietice Socialiste Moldovenești, și anume în cadrul capelei corale „Doina” (din 1959). În 1965 Nicolae Sulac devine solist al ansamblului „Fluieraș”, ansamblu care a lansat mulți interpreți de muzică populară din Moldova. În anii 70 și începutul anilor 80 concertează în calitate de solist al ansamblului „Lăutarii”.
Nicolae Sulac este laureat al premiilor Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste (URSS), artist al poporului al R.S.S.M. și ulterior al Republicii Moldova, cavaler al Ordinului Republicii (1992).
În anul 2002 a creat un fond de susținere a muzicii populare.
Nicolae Sulac a interpretat piese exclusiv în limba română fiind aplaudat de fiecare dată de către toată sala, chiar și de cei ce nu cunoșteau limba română.
Spre sfârșitul vieții Sulac a dorit să se stabilească la Iași, oraș care îi plăcea mult și unde obișnuia să se întâlnească cu prietenii.
În 2007, postum, a apărut pe piață albumul „La o margine de drum” a lui Nicolae Sulac.
Nicolae Sulac s-a stins din viaţă la data de 8 aprilie 2003. Artistul a fost înmormântat în Cimitirul Central din Chișinău.
Din anul 2011 Palatul Național din Chișinău poarta numele maestrului.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!