PSRM a decis să convoace Congresul extraordinar al formațiunii: Când va avea loc

Consiliul Republican al Partidului Socialiștilor din Republica Moldova s-a întrunit astăzi în ședință, la care au discutat „problemele social-economice din țară”. Membrii Consiliului au decis să convoace congresul extraordinar al formațiunii.

Foto: UNIMEDIA

Acesta va avea loc pe 18 decembrie, dar nu s-a anunțat dacă printre chestiuni se va regăsi realegerea conducerii formațiunii.

La congres vor fi discutate mai multe probleme, printre care „scăderea nivelului apei în râul Nistru; creșterea vertiginoasă a prețurilor la carburanți și la mărfurile de primă necesitate; situația deplorabilă a fermierilor și producătorilor din Moldova; creșterea bruscă a numărului de îmbolnăviri de Covid-19; haosul juridic provocat de noua guvernare în stilul lui Plahotniuc și Filat; încetarea investigației privind furtul miliardului din sistemul bancar al țării și concesionarea ilegală a Aeroportului Chișinău; corupția și cumătrismul în procesul de numire în funcții publice; extinderea nejustificată a aparatului birocratic; renunțarea la politica externă echilibrată, cursul spre o confruntare dură cu Federația Rusă; tensiunea în domeniul reglementării transnistrene; intenția autorităților Moldovei de a accepta refugiați din Afganistan”, se menționează într-un comunicat al PSRM.

Anterior, Igor Dodon, liderul PSRM a declarat că socialiștii sunt gata de discuții cu Partidul Comuniștilor despre o eventuală fuzionare pentru crearea unei singure formațiuni de stânga, dacă „și colegii vor lua o decizie în acest sens”.


Pub