12:11:10 24.04.2024
Stiri

Cine este proprietarul celor 100 000 de euro și 1 000 de lire sterline, depistate în timp ce afaceristul se pregătea să ia avionul de la Chișinău spre Istanbul

Actualitate 09.09.2021 10:52 Vizualizări8276 Autor: Ziarul National
Cine este proprietarul celor 100 000 de euro și 1 000 de lire sterline, depistate în timp ce afaceristul se pregătea să ia avionul de la Chișinău spre Istanbul Deschide


Un bărbat de 43 de ani din R. Moldova a fost prins, miercuri dimineață, în momentul în care încerca să plece cu o sumă enormă de bani, fără să o declare la frontieră.

Polițiștii de frontieră de la Aeroportul Internațional Chișinău au depistat banii - 100 de mii de euro și o mie de lire sterline - în timpul controlului de securitate.

Bărbatul urma să ajungă la Istanbul, Turcia, însă a fost reținut pentru verificări suplimentare, după ce în timpul controlului de securitate angajații Poliției de Frontieră au observat mai multe bancnote în bagajul de mână.

„La deschiderea bagajului, au fost identificate bancnote străine nedeclarate a câte 100 000 de euro și 1 000 de lire sterline. Mijloacele bănești au fost ridicate de către autoritatea vamală din cadrul Aeroportului Internațional Chișinău pentru efectuarea procedurilor ulterioare”, se arată într-un comunicat de presă al Poliției de Frontieră.

Deschide.md a scris că cel prins cu suma enormă de bani la Aeroport este Sergiu Visan, proprietarul cele mai mari rețele de vânzare a automobilelor și pieselor auto din R. Moldova, „INTERAUTO”.


Stiri relevante

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
22.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Mercenarii lui Șor ș...

20.04.2024 20:07 Ziarul National Nicolae Enciu // Basarabia sub teroar...

19.04.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Despărțirea apelor p...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md