01:45:45 29.03.2024
Stiri

ALARMANT // Aproape 500 de persoane din R. Moldova s-au SINUCIS pe parcursul anului 2020: Câte dintre acestea au fost copii

Actualitate 09.09.2021 12:59 Vizualizări2138 Autor: Ziarul National
ALARMANT // Aproape 500 de persoane din R. Moldova s-au SINUCIS pe parcursul anului 2020: Câte dintre acestea au fost copii
Poză simbol


Numărul persoanelor care au decis să-și încheie socotelile cu viața pe parcursul anului trecut a crescut față de anul 2019.

Datele Agenției Naționale pentru Sănătate Publică arată că în 2020 au fost înregistrate în R. Moldova 486 de cazuri de suicid, comparativ cu 467 în 2019.

Printre copiii cu vârsta de până la 18 ani, 11 cazuri au fost înregistrate în 2020 și nouă - în 2019.

Specialiștii afirmă că sinuciderea este rezultatul unei convergențe dintre factorii genetici, psihologici, sociali, culturali și alți factori de risc, uneori combinați cu experiențe de traume și pierderi. Plus la acestea, pandemia COVID-19 a determinat o creștere a sentimentelor de izolare și vulnerabilitate în societate.

Suicidul poate apare în toate regiunile lumii, cu toate acestea, peste trei sferturi (77%) din rata globală de sinucideri în 2019 a avut loc în țările cu venituri mici și mijlocii.

Se estimează că la fiecare caz de suicid, alte 25 de persoane au o tentativă de suicid și mulți alții au gânduri serioase de suicid.

Prevenirea sinuciderii este adesea posibilă și fiecare dintre noi poate fi un actor-cheie în prevenirea ei.

Ce putem face pentru a preveni suicidul:

– Să cunoaștem care sunt semnele de alarmă ale suicidului (disperarea, furia necontrolată, răzbunarea, acțiunile nechibzuite sau riscante, consumul exagerat de alcool sau droguri, retragerea de la prieteni, familie și societate, anxietatea, agitația, insomnia sau somnolența și schimbările dramatice de dispoziție);

– Să demonstrăm compasiune și grijă față de cei aflați în suferință din comunitatea noastră;

– Să nu tolerăm stigmatizarea asociată cu suicidul;

– Să împărtășim propriile experiențe. Discuțiile mici pot salva vieți și pot crea un sentiment de conexiune și speranță.

Menționăm că pe 10 septembrie 2021 este marcată Ziua Mondială de prevenire a suicidului care reprezintă o oportunitate pentru a crește gradul de conștientizare, a reduce stigma și a promova acțiunile de încurajare prin care putem reduce numărul de sinucideri și tentative de suicid din întreaga lume.

Orice sinucidere este devastatoare și are un impact profund asupra celor din jur, iar prevenirea acestuia rămâne o provocare globală. Genericul evenimentului din acest an este „Să insuflăm speranță prin acțiunile noastre”, scopul lui fiind să ne inspire încredere și lumină și faptul că acțiunile noastre, indiferent dacă sunt mari sau mici, pot oferi speranță celor aflați în dificultate.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
25.03.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Putin căzut de pe ca...

22.03.2024 09:05 Nicolae Negru Nicolae Negru // De ce ideea referend...

18.03.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Putin și Rusia ca bo...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Sunteți de-acord ca referendumul constituțional privind aderarea R. Moldova la Uniunea Europeană să fie organizat în aceeași zi cu alegerile prezidențiale din anul curent?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md