După şoferi şi bere, Brexitul şi COVID-ul îi lasă pe britanici fără mobilă, mâncare caldă şi legume proaspete

09 Sept. 2021, 18:24
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
09 Sept. 2021, 18:24 // Actual //  MD Bani

Deficitul de şoferi cu care se confruntă Marea Britanie în urma Brexitului, dar şi pandemiei de coronavirus, continuă să creeze probleme.

După ce blocajul lanţurilor de aprovizionare provocat de acest deficit, apărut parţial în urma plecării şoferilor români şi bulgari pe fondul Brexitului, i-a lăsat pe britanici fără bere, acesta riscă acum să creeze o penurie de mobilă.

Lanţul de mobilă Ikea a anunţat că întâmpină pro­bleme în livrarea produselor din cauza lipsei de şoferi, potrivit BBC.

„Asistăm în prezent la o furtună perfectă de probleme, incluzând perturbarea lanţurilor globale de aprovizionare şi un deficit de şoferi, exacerbate de pandemie şi Brexit“, au declarat oficialii Ikea, scrie Ziarul Financiar.

Penuria de şoferi afectează din plin sectorul britanic al retailului, iar şcolile au fost de asemenea avertizate să-şi facă stocuri de produse pentru a nu întâmpina probleme în pregătirea meselor calde. Şi serviciile britanice de transport cu autobuzul întâmpină dificultăţi din cauza penuriei de şoferi. Mai multe astfel de servicii de transport au fost anulate, părinţii fiind sfătuiţi să-şi facă propriile aranjamente pentru transportul copiilor la şcoală, notează The Independent.

Din cauza aceleiaşi penurii, dar şi a lipsei de forţă de muncă în general, cultivatorii de legume din Scoţia sunt nevoiţi să arunce tone de legume, iar aceştia se aşteaptă ca problemele să se acutizeze înaintea Crăciunului.

Şoferii de camion susţin că actuala criză de alimente cu care se confruntă Marea Britanie va lua sfârşit când aceştia vor fi plătiţi mai bine.

Confederaţia Industriei Brita­nice (BCI) avertizează că ar mai putea trece încă doi ani până când problema penuriei de forţă de muncă ce pune presiune pe lanţurile de aprovizionare şi productivitatea din Marea Britanie va fi soluţionată, potrivit export.org.uk.

Directorul general al confederaţiei, Tony Danker, arată că deşi este „corect“ ca guvernul britanic să dezvolte competenţele muncitorilor britanici, sunt necesare soluţii pe termen scurt pentru a ajuta companiile în acest moment, în condiţiile în care actualul sistem nu poate răspunde nevoilor acestora.

Marea Britanie se confruntă şi cu o penurie de produse chimice necesare tratării apelor pe fondul Brexitului.

Autorităţile britanice au suspendat reglementările privitoare la tratarea reziduurilor din cauza unei crize de produse chimice necesare în condiţiile în care lanţurile de aprovizionare sunt sub presiune din cauza Brexitului, notează Bloomberg.

Realitatea Live

28 Mart. 2024, 10:10
 // Categoria: Actual // Autor:  Lupu Eduard
28 Mart. 2024, 10:10 // Actual //  Lupu Eduard

BNM ar putea fi obligată să restituie 2 miliarde de lei din jaful secolului. Judecătorii Curții de Apel au respins cererea guvernatoarei BNM, Anca Dragu, de revizuire a hotărârii judecătorești de obligare a Băncii Naționale la răspundere financiară.

Astfel, BNM a fost recunoscută civilmente responsabilă în dosarul jafului bancar din anul 2014,

Totodată, judecătorii, au dat curs cererii avocatului fostului viceguvernator BNM, Emma Tăbîrță, de a implica Banca Națională în proces ca parte responsabilă civilă.

Anterior premierul Dorin Recean a criticat decizia judecătorilor privind atragerea BNM în calitate de parte civilmente responsabilă, iar Asociația Judecătorilor l-a acuzat că atacă independența justiției. După aceasta avocatul unui din inculpați a cerut recuzarea procuroarei Mariana Leahu acuzând-o că a provocat „un conflict între puterea executivă și cea judecătorească”. Acuzatoarea a declarat că nu a raportat nimănui despre deciziile adoptate în instanță, iar avocatul a zis că este convins de cuvintele ei și și-a retras cerea de recuzare.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

 
Atmosferă de poveste la Târgul de Crăciun din Chișinău
Atmosferă de poveste la Târgul de Crăciun din Chișinău
Construcția drumului de ocolire a satului Bahmut din raionul Călărași este în toi
Construcția drumului de ocolire a satului Bahmut din raionul Călărași este în toi
Expoziția sculptorului Virgil Scripcaru, la Chișinău
Expoziția sculptorului Virgil Scripcaru, la Chișinău
Covor moldovenesc, „așternut” pe aleea Grigore Vieru din Capitală
Covor moldovenesc, „așternut” pe aleea Grigore Vieru din Capitală
Târgul de cariere Chișinău 2021: Hai că variante există
Târgul de cariere Chișinău 2021: Hai că variante există
Expoziţia Internaţională World Press Photo, la Chișinău
Expoziţia Internaţională World Press Photo, la Chișinău