Șeful Spitalului Raional Telenești, Alexei Bivol, obligat să își dea demisia pentru că și-a angajat soția

Ilie Gulca
09/09/2021
Alexei Bivol

Șeful Spitalului Raional Telenești, Alexei Bivol, a pierdut procesul cu Autoritatea Națională de Integritate (ANI). Drept urmare, în termen de până la 5 zile, Autoritarea va solicita Consiliului raional Telenești să demareze procedura de demitere a directorului de spital. El este acuzat că a semnat mai multe acte juridice cu soția sa, inclusiv ordinul de angajare a acesteia.

„Pe 8 septembrie 2021, ANI a reușit să mențină actul de constatare emis în privința șefului Spitalului Raional Telenești. Procesul de judecată a durat aproximativ doi ani și jumătate după ce subiectul a contestat în instanța de contencios administrativ decizia inspectorului de integritate”, relatează un comunicat al Autorității.

La începutul anului 2019, inspectorul de integritate a emis un act de constatare pe numele directorului Spitalului raional Telenești, care a fost stabilit cu încălcarea regimului juridic al conflictelor de interese. Acesta nu a declarat conflictul de interese în raport cu soția sa, nu s-a abținut de la semnarea actelor și nu a așteptat o soluție.

În februarie 2019, Bivol a contestat actul emis de ANI, obținând câștig de cauză în instanța de fond și apel. Ulterior, ANI a depus un recurs la Curtea Supremă de Justiție, iar în baza Deciziei Colegiului Civil, Comercial și de Contencios Administrativ al Curții Supreme de Justiției, actul ANI a rămas definitiv.

În actul de constatare, inspectorul de integritate a decis încetarea raporturilor de muncă ori de serviciu ale subiectului și aplicarea interdicției de a ocupa o funcție publică sau de demnitate publică timp de trei ani.

Ilie Gulca
09/09/2021




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii