De ce copiii din Moldova ar trebui să se vaccineze

Riscul de a dezvolta forme grave de Covid-19 la copii este mult mai mic decât la adulți, dar nu este egal cu zero. Aceștia pot suferi de efecte post-covid, chiar dacă au trecut printr-o formă ușoară a virusului. De asemenea, copiii pot transmite virusul persoanelor adulte cu care contactează.

Din acest considerent, acum două săptămâni, Comitetul Național Consultativ de Experți în domeniul imunizării a recomandat vaccinarea anti-covid pentru copiii de vârsta de la 12 ani. Însă, deocamdată, Ministerul Sănătății nu intenționează să includă minorii în planul de vaccinare anti-covid.

Epidemiologul din cadrul Agenției Naționale pentru Sănătate Publică, Veaceslav Guțu, susține că imunizarea copiilor ar fi posibilă datorită achiziționării a 700 de mii de doze de vaccin Pfizer, autorizat și pentru adolescenți. „Noi așteptăm un lot de 50.000 de doze de Pfizer pe 9 septembrie și alte 30.000 pe 16 septembrie. În acest context vom putea imuniza și copiii”, spune Guțu.

Dacă va fi aprobată, vaccinarea minorilor nu va fi obligatorie și va fi posibilă doar cu acordul unuia dintre părinții copilului. Prioritar vor fi imunizați minorii care prezintă un risc sporit de infectare și cei cu comorbidități. „Medicul de familie va stabili numărul de copiii pentru care este recomandată prioritar vaccinarea, iar în funcție de numărul dozelor disponibile vor fi imunizați doritorii”, explică Guțu.

Specialistul afirmă că vaccinarea adolescenților este necesară în contextul în care tot mai mulți copii se infectează, săptămâna trecută fiind înregistrate 302 cazuri – o creștere de 30,2%.

Ce se întâmplă în alte țări

Agenția Europeană pentru Medicamente (EMA) și Centrul pentru prevenirea și controlul bolilor (CDC) din SUA au autorizat vaccinul produs de Pfizer BioNTech pentru copiii de la vârsta de 12 ani la sfârșitul lunii mai, afirmând că acesta este la fel de eficient atât pentru maturi, cât și pentru adolescenți. Iar la sfârșitul lunii iulie, și vaccinul Moderna a primit autorizația pentru administrare la copiii cu vârsta de peste 12 ani.

Statele Unite ale Americii sunt primele care au dat startul campaniei de vaccinare pentru adolescenții cu vârsta cuprinsă între 12 și 15 ani. Pentru a populariza vaccinarea în rândul adolescenților, autoritățile invocau Sindromul Inflamator Multisistemic (MSI), o boală rară ce se poate dezvolta inclusiv la copii în urma infectării cu Covid-19. 

Mai multe state europene au început vaccinarea minorilor de la 12 ani în luna iunie, printre care Franța, Germania, Ungaria, Olanda, Italia etc. Marea Britanie s-a dovedit mai sceptică în legătură cu vaccinarea adolescenților, vaccinul fiind administrat în prezent doar minorilor care prezintă comorbidități sau pot fi un pericol pentru membrii familiei în care locuiesc. 

Printre țările care au dat undă verde vaccinării copiilor de la 12 ani se numără Israelul, Canada, Japonia și Brazilia. China își propunea anterior ca toți copiii cu vârste cuprinse între 12 și 17 ani să fie vaccinați până în octombrie.

În România, vaccinarea copiilor de la 12 ani a început pe 2 iunie. Inițial, adolescenților li se administra vaccinul Pfizer, iar după obținerea autorizației, din 2 august este administrat și Moderna. La începutul lunii curente, în țara vecină erau imunizați 34.706 copii cu vârsta cuprinsă între 12 și 15 ani și 153.000 cu vârsta 16-19 ani. 

În Ucraina, vaccinarea copiilor din categoria de vârstă 12-15 ani a început la luna august cu vaccinul produs de Pfizer. Totuși, pot fi vaccinați doar copiii ce corespund anumitor criterii: prezintă un risc mare de infectare și comorbidități, pleacă pentru studii peste hotarele și au nevoie de un certificat de vaccinare, etc.

Studiile efectuate nu au arătat prezența unor reacții adverse severe sau anormale la administrarea vaccinului copiilor mai mari de 12 ani. Cercetările continuă și în prezent pentru a determina dacă vaccinurile anti-covid pot fi administrate și copiilor mai mici.

Un articol de Ecaterina Buruiană

Cariera mea în jurnalism a început în 2021 la Moldova.org. La început m-am aventurat în subiecte legate ecologie și educație sexuală. Apoi, am devenit creatoare de conținut pentru contul de TikTok Moldova.org. Pe lângă asta, hobby-ul meu, fotografia, s-a dovedit o abilitate utilă pentru ilustrarea propriilor articole, dar și ale colegilor.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.