17:15:38 23.04.2024
Stiri

Filme și seriale noi de văzut în luna septembrie pe Netflix

Actualitate 08.09.2021 19:59 Vizualizări2296 Autor: Ziarul National
Filme și seriale noi de văzut în luna septembrie pe Netflix


Iată ce filme și seriale noi nu trebuie să ratezi luna aceasta pe Netflix.

La Casa de Papel Partea 5 – Volumul 1

Revine unul dintre cele mai de succes seriale Netflix! La casa de papel Partea 5 va fi lansat în două părți: volumul 1, pe 3 septembrie 2021, iar volumul 2, pe 3 decembrie 2021. Banda este închisă în Banca Națională a Spaniei de peste 100 de ore. Membrii grupului au reușit să o salveze pe Lisbon, dar, după pierderea unuia dintre coechipieri, îi așteaptă unul dintre momentele lor cele mai întunecate. Profesorul a fost capturat de Sierra și, pentru prima dată, nu are un plan de evadare. Tocmai când pare că nimic altceva nu mai are cum să meargă prost, în fața lor apare un dușman mai puternic decât toți ceilalți întâlniți până atunci, și anume armata. Se apropie sfârșitul celui mai mare jaf din istorie, care este pe cale să se transforme într-un adevărat război. Distribuția îi include pe: Úrsula Corberó, Álvaro Morte, Itziar Ituño, Pedro Alonso, Miguel Herrán, Jaime Lorente, Esther Acebo, Enrique Arce, Rodrigo de la Serna, Darko Peric, Najwa Nimri, Hovik Keuchkerian, Luka Peros, Belén Cuesta, Fernando Cayo, Fernando Soto, Jose Manuel Poga, Mario de la Rosa.

Sex Education – Sezonul 3

Otis (Asa Butterfield) e un băiat aflat la vârsta la care discuțiile cu sexul opus sunt mai improbabile decât contactul cu extratereștrii, iar faptul că mama lui (Gillian Anderson) este terapeută în probleme sexuale și deschisă la orice discuție pe subiect mai degrabă îl inhibă decât să îl ajute. Ironia este că toate informațiile de care e înconjurat l-au făcut un mic expert în domeniu, capabil să îi consilieze pe alții. În acest nou an școlar, Otis are parte de experiențe sexuale ocazionale, Eric și Adam au, oficial, o relație, iar Jean așteaptă un copil. Hope, noua directoare a școlii, încearcă să readucă spiritul excelenței la Moordale, Aimee descoperă feminismul, Jackson se îndrăgostește și încă mai plutește în aer amenințarea unui mesaj vocal rătăcit. Pregătește-te pentru angajamente, fenomene bizare, prăjituri care amintesc de organele sexuale și pentru mult mai multe momente cu doamna Groff. Sezonul 3 este disponibil din 17 septembrie.

The Chestnut Man

Acțiunea din The Chestnut Man, serial pe care îl poți viziona din 29 septembrie, este plasată într-o suburbie liniștită din Copenhaga, în care, într-o dimineață de octombrie cu vânt puternic, poliția face o descoperire îngrozitoare. Cadavrul fără o mână al unei tinere ucise cu bestialitate este găsit pe un teren de joacă, alături de o păpușă făcută din castane. Naia Thulin (Danica Curcic), o detectivă tânără și ambițioasă, preia cazul împreună cu noul ei partener, Mark Hess (Mikkel Boe Følsgaard). Curând, cei doi descoperă asupra păpușii din castane o dovadă misterioasă, care face legătura cu o fată dispărută cu un an înainte, despre care se credea că ar fi fost decedată și care este fiica omului politic Rosa Hartung (Iben Dorner).

How to Be a Cowboy

Dale Brisby se folosește de rețelele de socializare și de talentul la rodeo pentru a menține vii tradițiile cowboy-lor. Acum, arată lumii ce înseamnă un cowboy adevărat. Serialul reality-tv este deja disponibil pe Netflix și te va introduce într-o lume plină de aventură și tradiție.

Turning Point: 9/11 and the War on Terror

Un documentar original Netflix, disponibil din 1 septembrie, care oferă o relatare dură a atacurilor teroriste din 11 septembrie, de la începuturile al-Qaida, din anii ’80, la reacția Americii pe plan intern și internațional.

Afterlife of the Party

Victoria Justice, Midori Francis și Robyn Scott joacă în acest film original Netflix, pe care îl poți viziona deja pe platforma de streaming. Cassie trăiește pentru petreceri, dar ajunge să moară într-un accident bizar, chiar în săptămâna în care urma să își sărbătorească ziua de naștere. Acum, tânăra mondenă primește o a doua șansă și trebuie să-și îndrepte greșelile dacă vrea să capete aripi de înger.

Worth

Michael Keaton, Amy Ryan și Stanley Tucci interpretează rolurile principale din această dramă impresionantă, bazată pe evenimente reale. Filmul spune povestea unui avocat care, în urma tragediei din 11 septembrie, trece printr-o încercare emoțională în timp ce este nevoit să pună un preț pe viețile pierdute.

On the Verge

O bucătăreasă, o mamă singură, o moștenitoare bogată și o femeie care își caută un job trăiesc împreună criza vârstei mijlocii în Los Angelesul de dinaintea pandemiei. Serialul este disponibil din 7 septembrie, iar rolurile principale sunt interpretate de Julie Delpy, Sarah Jones și Alexia Landeau.

Into the Night – Sezonul 2

După ce radiațiile solare cauzează un dezastru global, supraviețuitorii unui zbor nocturn încearcă să ajungă din oraș în oraș la adăpostul nopții, pentru a evita razele solare. După ce își găsesc refugiul în subteran, pasagerii se confruntă cu o mulțime de noi probleme și cu intensificarea tensiunilor dintre ei și soldați. Sezonul 2 este disponibil din 8 septembrie.

Kate

Un thriller care te va ține cu sufletul la gură! Otrăvită în timpul ultimei ei misiuni, o asasină feroce activă în Tokyo are la dispoziție mai puțin de 24 de ore pentru a afla cine a dat ordinul și a se răzbuna. Filmul este disponibil din 10 septembrie, iar rolurile principale sunt interpretate de Mary Elizabeth Winstead, Michiel Huisman și Woody Harrelson.

Lucifer – Sezonul final

Lucifer a obținut promovarea, este acum Dumnezeu, dar oare chiar își dorește postul? Chloe se pregătește să renunțe la cariera de detectiv, Amenadiel intră în LAPD și multe altele. Urmărește sezonul final al popularului serial Lucifer, din 10 septembrie.

Nightbooks

Alex (Winslow Fegley) trebuie să spună câte o poveste de groază în fiecare noapte sau să rămână captiv pentru totdeauna, alături de noua lui prietenă, Yasmin (Lidya Jewett), în apartamentul unei vrăjitoare. Îl poți viziona din 15 septembrie, iar în rolul vrăjitoarei o vei regăsi pe carismatica Krysten Ritter.

Schumacher

Cu implicarea totală a familiei cunoscutului pilot de curse, documentarul SCHUMACHER prezintă interviuri rare și imagini de arhivă în premieră, oferind un portret intim, dar și critic al sportivului care a obținut titlul mondial de șapte ori. Documentarul explorează numeroasele fațete care l-au format și l-au definit pe acest sportiv polivalent, parcurgând traseul ascensiunii lui amețitoare într-un sport plin de adrenalină și pericol, cu milioane de fani în întreaga lume. Voința lui de fier și puterea de a ieși triumfător atunci când nimeni nu se aștepta l-au plasat pe Michael Schumacher în centrul atenției lumii întregi. Parcursul lui Michael Schumacher a stârnit imaginația a milioane de oameni, dar succesul acestui om extrem de rezervat nu se rezumă doar la cursele automobilistice. Personalitatea lui Michael Schumacher nu este definită doar de spiritul său de luptător și de setea de perfecționism. Lipsa de încredere în sine și nesiguranța completează portretul unui om sensibil și reținut. Părinții, copiii și soția sa, Corinna Schumacher, iubita lui Michael încă din copilărie, sunt acum pregătiți să îi spună povestea… Acest documentar intim va fi lansat la nivel global pe Netflix pe 15 septembrie.

Confessions of an Invisible Girl

Ajunsă la școala cea nouă, Tetê, o fată isteață, dar stângace, e gata să facă orice pentru a intra în cercul copiilor populari. Dar, curând, dă peste obstacole. Premiera filmului are loc pe 22 septembrie.

Jaguar

În Spania anilor ’60, o supraviețuitoare a Holocaustului se alătură unui grup de justițiari care vor să-și facă dreptate împotriva naziștilor refugiați aici după război. Serialul are premiera pe 22 septembrie.

Pose – Sezonul 3

Bucuria, tristețea și speranța transcend sala de bal. Viața Blancăi se împarte între rolurile de mamă, parteneră și asistentă, iar Pray Tell are probleme de sănătate. Sezonul 3 al serialului Pose are premiera pe Netflix pe 23 septembrie.

Midnight Mass

După sosirea unui preot enigmatic, într-o comunitate au loc evenimente miraculoase și apar semne înfricoșătoare. De la creatorul serialului „Casa bântuită”, această producție TV are premiera pe 24 septembrie.

The Starling

În urma unei pierderi, o femeie se luptă cu o pasăre bătăioasă care pune stăpânire pe grădina ei și cu un soț care încearcă să găsească o cale pentru a merge mai departe. O dramă cu accente comice, în care rolurile principale sunt interpretate de Melissa McCarthy, Timothy Olyphant, Skyler Gisondo, Laura Harrier și Kevin Kline. Premiera este pe 24 septembrie.

Sursa: elle.ro


Stiri relevante

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
22.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Mercenarii lui Șor ș...

20.04.2024 20:07 Ziarul National Nicolae Enciu // Basarabia sub teroar...

19.04.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Despărțirea apelor p...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md