21:51:02 24.04.2024
Stiri

Anunț IMPORTANT pentru cetățenii R. Moldova care s-au VACCINAT peste Prut: România va începe administrarea celei de-a TREIA DOZE de vaccin anti-COVID-19. De când se pot vaccina basarabenii

Actualitate 07.09.2021 17:43 Vizualizări2167 Autor: Ziarul National
Anunț IMPORTANT pentru cetățenii R. Moldova care s-au VACCINAT peste Prut: România va începe administrarea celei de-a TREIA DOZE de vaccin anti-COVID-19. De când se pot vaccina basarabenii


Administrarea celei de-a treia doze de vaccin împotriva COVID-19 va începe în România în octombrie, spune coordonatorul campaniei de vaccinare, Valeriu Gheorghiţă.

Valeriu Gheorghiţă a explicat cele două situaţii în care se administrează doza a treia de vaccin.

Persoanele imunodeprimate, respectiv cele aflate după un transplant, au afecţiuni oncologice, HIV netratat sau în stadiu avansat etc. vor primi o doză suplimentară de vaccin. Practic, aceşti bolnavi au ca indicaţie trei doze de vaccin în prima schemă de vaccinare, în loc de două doze.

Această autorizaţie a fost deja acordată de Agenţia Americană pentru Medicamente. Agenția Europeană a Medicamentului evaluează această indicație, atât pentru vaccinul BioNTech/ Pfizer, cât și pentru cel Moderna.

De la momentul autorizării, persoanele care se încadrează în aceste grupe de risc, de imunodepresie, vor primi 3 doze de vaccin, în loc de două doze la schema inițială.

Apoi, este vorba despre doza de rapel, care se face la cel puţin 6 luni de la schema iniţială de vaccinare şi care, de asemenea, se propune pentru categoriile de persoane vulnerabile. Ulterior se vor putea vaccina şi celelalte categorii de persoane, care au primit schema iniţială, informează Mediafax.

„După ce vom avea recomandările necesare, vom putea organiza şi în România cele două tipuri de abordare. Repet: o doză suplimentară în cadrul schemei iniţiale de vaccinare pentru persoanele imunodeprimate - şi aici urmează să definim cu ajutorul comisiilor de specialitate din Ministerul Sănătăţii care sunt acele categorii de afecţiuni care au indicaţie de a primi trei doze de vaccin - şi rapelul la cel puţin 6 luni pentru aceleaşi categorii de persoane, la care se include, evident, şi restul populaţiei. Pentru luna octombrie - începutul lunii octombrie - ne propunem să demarăm şi în România această etapă cu condiţia să avem până la acel moment poate etapele premergătoare legate de recomandările internaţionale”, a spus coordonatorul campaniei de vaccinare.

Menționăm că, anterior, autoritățile de la Chișinău au anunțat că cel puțin 60 de mii de basarabeni s-au vaccinat în România împotriva noului coronavirus.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
22.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Mercenarii lui Șor ș...

20.04.2024 20:07 Ziarul National Nicolae Enciu // Basarabia sub teroar...

19.04.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Despărțirea apelor p...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md