(doc) Raport CNA de 150 de pagini! 750-1000 de euro e suma medie pentru obținerea permisului în Moldova

O evaluare a integrității instituționale efectuată de CNA la Departamentul Înmatriculare a Mijloacelor de Transport și Calificare a Conducătorilor Auto al Agenției Servicii Publice constată mai multe riscuri de corupție care ar afecta zilnic activitatea instituției.

Printre principalele riscuri identificate se numără: riscul fraudării rezultatelor examenului de calificare auto, favorizării unor candidați, coruperii active și pasive şi a traficului de influență.

Analiza CNA a stabilit şi o taxă medie care este percepută în Moldova pentru obținerea ilegală a unui permis de conducere.

FOTO: gandul.ro

Existența acestor riscuri de corupție este demonstrată, de altfel, de faptul că tot mai multe persoane care susțin că pot influența funcționari responsabili de evaluarea cunoștințelor în cadrul examenului de calificare auto sunt reținute în flagrant delict de ofițerii CNA, îndeosebi în perioada 2019 – iulie 2021.

Sumele extorcate de către intermediari pentru a favoriza obținerea calificativului “admis” pentru o singură probă variază în medie între 350 și 500 de euro, iar pentru ambele probe (teoretică și practică), mita extorcată ajunge până la 1.000 de euro, în funcție de zona geografică a țării.

Cauzele acestor manifestări de corupție ar deriva din Procedura de desfășurare a examenului și condițiile de obținere a dreptului de a conduce vehicule, care este una defectuoasă. Astfel, unii candidați sunt admiși la examen în lipsa unei programări prealabile.

O altă problemă se referă la realizarea frauduloasă a unor programări, care ulterior sunt utilizate în interesul altor persoane, contra remunerărilor ilicite. Așa gen de servicii sunt propuse nestingherit prin intermediul rețelelor de socializare, inclusiv.

În același timp, practica de repartizare unilaterală a dosarelor candidaților către anumiți examinatori la proba practică ar crea condiții pentru scheme de corupție.

Un alt aspect, identificat în timpul evaluării integrității instituționale, ține de cadrul normativ cu privire la procedura de înmatriculare a vehiculelor, care este unul defectuos și abuziv. Astfel, prin admiterea înmatriculării și transmiterii dreptului de proprietate asupra vehiculelor aflate în căutare națională sau internațională, precum și a vehiculelor cu numărul de identificare nimicit intenționat, falsificat sau contrafăcut, s-ar crea condiții pentru legalizarea unor posibile scheme infracționale.

Evaluarea a mai stabilit că, actele normative privind siguranța traficului rutier atribuie unor autorități competențe excesive, capabile să genereze abuzuri. Un exemplu în acest sens ar fi normele defectuoase aferente procedurii de nimicire a permiselor de conducere, dar și normele discriminatorii cu privire la procedura de preschimbare a permisului de conducere obținut în regiunea transnistreană.

Impactul tuturor acestor riscuri este unul grav şi încalcă drepturile și libertățile fundamentale ale omului, inclusiv dreptul la viață și integritate fizică.

Astfel, pentru a elimina riscurile de corupție, CNA a formulat și a prezentat entității publice evaluate, inclusiv Guvernului şi ministerelor de resort, o serie de recomandări, implementarea cărora urmează a fi monitorizată ulterior.

Poţi citi raportul integral, care conţine date interesante, în continuare:

Loader Loading…
EAD Logo Taking too long?
Reload Reload document
| Open Open in new tab

Cmentariile sunt închise

http://sisfora.pekalongankab.go.id/assets/laporan/ https://pps.iainlangsa.ac.id/ https://jdih.sumbawakab.go.id/