Noul ambasador al UE în Moldova și-a început mandatul la Chișinău: A prezentat scrisorile de acreditare la MAEIE

Noul ambasador agreat al Uniunii Europene la Chișinău, Janis Mazeiks, a prezentat copiile scrisorilor de acreditare la sediul ministerul Afacerilor Externe. Ministrul de Externe, Nicu Popescu, i-a urat astăzi bun venit în Moldova.

Foto: fb/NicuPopescu
În cadrul primei noastre discuții, ministrul a evidențiat caracterul strategic al relației cu Uniunea Europeană și a efectuat cu domnul ambasador o trecere în revistă a obiectivele principale pe termen scurt și mediu în promovarea parcursului european al Republicii Moldova, inclusiv în cadrul Parteneriatului Estic. 

„Am certitudinea că urmează să valorificăm pe deplin oportunitățile în asemenea domenii ca economie, digitalizare, infrastructură, sănătate, mediu ambiant. De asemenea, am apreciat rolul partenerilor noștri europeni în procesul de susținere a implementării Acordului de Asociere, asistența generoasă acordată de Uniunea Europeană și perspectivele noi pe care aceasta le deschide pentru consolidarea reformelor interne și creșterea prosperității cetățenilor țării”, spune ministrul.

La sfârșitul întrevederii oficialul i-a adresat felicitări noului șef al Delegației UE pentru numirea în post și i-a urat succes în exercitarea mandatului său în Republica Moldova pentru a dezvolta relațiile de parteneriat cu Uniunea Europeană.


Noul ambasador al Uniunii Europene în țara noastră, Janis Mazeiks, care l-a înlocuit pe Peter Michalko, a ajuns săptămâna trecută la Chișinău. Înainte ca avionul la bordul căruia se afla să decoleze, de pe aeroportul din Riga, acesta a făcut o postare pe pagina sa de Facebook, în care își exprimă speranța că va petrece timpul interesant în Moldova.

Janis Mazeiks este noul ambasador al Uniunii Europene în țara noastră. Acesta l-a înlocuit pe Peter Michalko, care a fost ambasador al UE în Republica Moldova timp de patru ani.

Janis Mazeiks este licențiat în științe politice la Universitatea din Letonia și masterand în drepturile omului și democratizare, la Universitatea din Padova, Italia, potrivit paginii „Culisele Diplomației”.

A venit în diplomație în anul 1995, deținând mai multe funcții, atât în aparatul central, cât și în misiuni.

Trei ani a fost Reprezentantul Permanent al Letoniei pe lângă Consiliul Europei. Apoi, revenit în centrală, a fost șeful departamentului organizații internaționale și drepturile omului.

În perioada 2006-2007 a fost consilierul președintelui leton pe politică externă.

Din 2007-2011 a fost ambasador, Reprezentantul permanent al Letoniei pe lângă ONU la Geneva, iar în 2013 -2018 ambasador, Reprezentantul permanent al Letoniei pe lângă ONU la New York.

Până în prezent Janis Mazeiks a fost Subsecretar de stat - Director politic în cadrul Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Letonia.

Peter Michalko a fost numit șef al Delegației UE la Chișinău în anul 2017.


Pub