Fostul șef al ASP îi răspunde prim-ministrei: „Sunt la dispoziția organelor de anchetă pentru clarificări. ASP nu putea admite să lase țara fără blanchete de pașapoarte”

Fostul șef al ASP, Vladislav Zara, a venit cu o reacție urmare a declarațiilor făcute de prim-ministra, Natalia Gavrilița și a actualului șef al ASP, Mircea Eșanu, în cadrul unui briefing de presă la sfârșitul săptămânii trecute. Zara spune că pe parcursul activității sale la șefia instituției „s-a ghidat strict de legislația RM”. Acesta spune că declarațiile autorităților sunt eronate, „cu scopul de a scandaliza mai multe subiecte ce țin de activitatea sa, când ocupa funcția de șef al ASP”. Ce ține de inițierea unui proces penal pe caz, Zara spune că „este la dispoziția organelor de anchetă pentru orice clarificări”.

Foto: colaj

Potrivit fostului șef al ASP, în prezent circa 1 000 000 de persoane - nu dețin niciun pașaport al cetățeanului Republicii Moldova, valabil în Registru de stat al populației, iar la peste 300 000 de pașapoarte expiră termenul de valabilitate pe parcursul anului 2021.

„Pe parcursul lunilor de vara a crescut numărul actelor de identitate solicitate de populație. În luna Iunie au fost eliberate 63 000 de pașapoarte, în luna Iulie - 67 000 de pașapoarte, iar în luna august - circa 60 0000 pașapoarte. În prezent circa 1 000 000 de persoane - nu dețin niciun pașaport al cetățeanului Republicii Moldova, valabil în Registru de stat al populației. La peste 300 000 de pașapoarte expiră termenul de valabilitate pe parcursul anului 2021. Pe parcursul lunilor de vara a crescut numărul actelor de identitate solicitate de populație. În luna Iunie au fost eliberate 63 000 de pașapoarte, în luna Iulie - 67 000 de pașapoarte, iar în luna august - circa 60 0000 pașapoarte. Stocul de blanchete de pașapoarte la 01.07.2021 era de 128 000 de blanchete. În cazul epuizării stocurilor de blanchete conform estimărilor menționate, ASP va fi nevoită să suspende activitatea în luna septembrie 2021.

În calitate de instituție responsabilă, ASP nu putea admite să lase țara fără blanchete de Pașapoarte. Sunt convins, că în situația unui asemenea scenariu, astăzi actuala guvernare avea sa spună ca am sabotat și am periclitat activitatea ASP-ului. Astfel, dacă nu ar fi posibilă achiziționarea suplimentară a carnetelor de pașapoarte în anul 2020 pentru anul 2021, în Republica Moldova putea să fie suspendată temporar eliberarea pașapoartelor sau altor acte de identitate, situația similara având loc în trecut și în unele alte țări, când a fost stopată eliberarea pașapoartelor pe o perioadă de la 3 la 7 luni. Acum, în contextul stopării procedurii licitației internaționale de achiziționare a carnetelor de pașapoarte, Republica Moldova chiar riscă să suspende curând eliberarea pașapoartelor pentru cetățenii săi”, spune Zara.

La fel, acestea spune că „la estimarea cantităților de blanchete pentru asigurarea stocurilor au fost luate în considerare următoarele argumente”

„Datele statistice privind documentele perfectate și eliberate în perioada anilor precedenți și stocul de blanchete în anul 2020, necesitatea asigurării garantate cu blanchete pentru cel puțin 3-6 luni calendaristice, pentru evitarea riscurilor în procesul de producere și de eliberare a documentelor; organizarea procedurilor de achiziții publice, care pot dura până la un an (ca exemplu, achizițiile publice din anul 2012, contractul încheiat în anul 2013, iar prima livrare - la finele anului 2014); pregătirea confecționării și livrării blanchetelor cu tehnologii de personalizare poate dura de la 6 la 12 luni de la data semnării contractului.


Achiziționarea blanchetelor cu tehnologii de personalizare pentru actele de identitate din sistemul național de pașapoarte, permise de conducere și certificate de înmatriculare trebuia să fie organizată, inițial, în anul 2019. Spre regret, decizia respectivă nu a fost luată de către ASP în anul respectiv. (De ce, doar la conducerea ASP în 2019 era actuala conducere a instituției?) Ulterior, în anul 2020, au fost inițiate pregătirile pentru organizarea achizițiilor, însă totul a fost amânat din cauza declanșării pandemiei de Covid-19.


Nu toți operatorii economici pot participa la astfel de achiziții, deoarece blanchetele actelor de identitate pot fi confecționate doar de către companiile specializate din domeniul „Security Printing Industry”, care confecționează bancnote, hârtii de valoare și acte de identitate, dispunând de certificate ISO din domeniu: ISO 14298, ISO 27001 și ISO. Licitația este una publică și internațională. Achiziția publică este desfășurată prin SIA „M-Tender”. Anunțul de participare a fost publicat în Buletinul Achizițiilor publice la 29 aprilie 2021 – termenul a fost extins de 2 ori. Anunțul de participare a fost publicat mai târziu în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Pentru a asigura transparență în procesul de organizare a achizițiilor publice, la solicitare a societății civile, în grupul de lucru a fost antrenat reprezentantul asociației obștești „AGER”. În Raportul de monitorizare nr.142 a conformității inițierii procedurii de achiziție publică, aprobat de Agenția Achiziții Publice, nu au fost reflectate careva abateri principiale. Totodată, neconcordanțele procedurale au fost înlăturate de către Grupul de lucru al ASP, despre ce a fost informată Agenția Achiziții Publice.


Am fost numit in funcția de director pe data de 5 Mai 2020, în plină pandemie. Instituția activând în regim special (conform deciziilor CNESP) prioritatea de baza a fost asigurarea populației țării cu actele solicitate de cetățeni. După scoaterea anumitor restricții pandemice datele statistice indicau o creștere brusca de solicitări a documentelor perfectate de ASP (în deosebi Pașapoarte deoarece la peste 1 000 000 de cetățeni actele au expirat). Acest fapt a stat la baza deciziei extinderii contractului actual conform Legii nr. 131/2015. În contextul restricțiilor pandemice (cod roșu în majoritatea țărilor europene) și imposibilități respectării obligațiunilor contractuale, furnizorul a venit cu solicitarea de a încheia un acord adițional cu o companie din Bulgaria, care în caz de necesitate, fiind amplasată zonal mai favorabil, va putea remedia toate deficiențele apărute. Prioritatea a fost respectarea condițiilor de baza a contractului și anume excluderea măririi prețului la servicii și asigurarea continuității activității instituției”, a spus fostul șef al ASP.

Licitația de blanchete lansată de ASP în luna aprilie a fost oprită. Prim-ministra Natalia Gavrilița a declarat că există foarte multe nereguli în privința acestei achiziții, a fost organizată în grabă și cu multiple încălcări ale legii. Raportul care conține 600 de file, ridicat de Corpul de Control al prim-ministrei va fi transmis Procuraturii Generale pentru a verifica legalitatea unor decizii.

Corpul de Control al Prim-ministrului urma să verifice licitația de blanchete lansată de ASP, în luna mai a acestui an.

Fostul șef al ASP, Vladislav Zara, susține că în luna iunie a fost invitat la Președinție în legătura cu licitația de blanchete. Acestuia i s-ar fi recomandat „cu text deschis” să anuleze licitația deja demarată, fără a primi vreo indicație la subiect în scris. Instituția prezidențială a confirmat că șeful ASP a fost invitat la două ședințe protocolare pentru „a-i aduce la cunoștință elemente de acțiuni concertate, cu riscuri majore de corupție„, în cazul licitației blanchetelor, iar reacția acestuia ar fi venit „urmare a faptului că a fost sesizată Procuratura”.

Anterior, deputatul PAS Radu Marian a solicitat Procuraturii, SIS-ului, CNA-ului, inclusiv premierului interimar, Aureliu Ciocoi, să stopeze licitația de 500 milioane de lei inițiată de Agenția Servicii Publice (ASP).


Pub