Principală  —  IMPORTANTE   —   Municipalitatea anunță că va suplini…

Municipalitatea anunță că va suplini numărul de troleibuze și autobuze: „Până la sfârșitul anului, urmează să fie puse în circulație 240 de vehicule”

Primăria municipiului Chișinău informează luni, 6 septembrie, că pe rutele municipale de transport public vor fi puse noi unități de transport, atât în oraș, cât și în suburbii, din loturile achiziționate în acest an, troleibuze și autobuze. Astfel, potrivit autorităților municipale, până la finele anului curent, urmează să fie puse în circulație minim 240 de vehicule.

Potrivit Primăriei, se prevede ca ruta de autobuz nr. 23 să revină în gestiune municipală, cu 12 unități la prima etapă, iar linia nr. 9, care circulă pe strada Grenoble, pentru care există solicitări de la cetățenii din cartierele respective, să fie suplinită cu 6 unități, până la Hramul orașului.

„Transportul trebuie să fie comod și să circule conform orarului. Noi investim mult și trebuie să creăm condiții bune, pentru ca oamenii să poată ajunge la timp la serviciu. Transportul public nou adus trebuie să poată circula ușor. Unitățile dispun de toate dotările: aer condiționat, prize USB etc.”, a menționat Ion Ceban.  

În context, edilul a solicitat subdiviziunilor de profil urgentarea procesului referitor la amenajarea benzilor dedicate pentru transportul public, astfel ca până la sfârșitul anului 2021 să fie asigurate servicii mai calitative pentru chișinăuieni pe următoarele tronsoane: Calea Ieşilor – bd. Ștefan cel Mare şi Sfânt – Viaduct – bd. Dacia; str. Alba Iulia – str. I. Creangă – Viaduct – bd. Dacia; bd Mircea cel Bătrân – str. Bogdan Voievod – bd. Renașterii naționale – bd. Gr. Vieru – str. A. Mateevici – str. A. Pușkin, retur pe același traseu.

Primăria a achiziționat 100 de autobuze noi de model ISUZU, fabricate în anul 2021, cu o lungime de 12,3 metri, 27 locuri pe scaune și 107 în total. Unitățile corespund celor mai înalte standarde de calitate, fiind dotate inclusiv cu sistem de aer condiționat, podea joasă cu platformă retractabilă, pentru a asigura călătorii confortabile pentru toți cetățenii municipiului.

Costul achiziției este de cca 12,5 milioane de Euro. Termenul de garanție pentru noile autobuze este de 6,5 ani, perioadă în care producătorul va asigura și mentenanța acestora.

În luna august curent, municipalitatea a achiziţionat două troleibuze articulate în stare tehnică nouă, moderne, de la o companie din Italia. Prețul este de 50 mii euro per unitate, preţul initial fiind de peste 700.000 euro. Ambele unități au fost evaluate de un specialist autorizat din Republica Moldova.

Citiți și: FOTO/ Primele 5 autobuze din cele 100 achiziționate de Primărie au ajuns la Chișinău