E OFICIAL! Igor Talmazan a fost numit noul director al Serviciului Vamal

06 Sept. 2021, 14:44
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
06 Sept. 2021, 14:44 // Actual //  MD Bani

Începând de astăzi, 6 septembrie 2021, Serviciul Vamal are un nou director. Este vorba de Igor Talmazan,  care a fost prezentat astăzi colectivului instituției de către ministrul Finanțelor, Dumitru Budianschi.

Cu ocazia învestirii în funcție, Ministrul Finanțelor l-a felicitat pe Igor Talmazan, i-a urat succes în activitatea profesională și a menționat că principalele obiective necesare de a fi realizate sunt: fortificarea capacității Serviciului Vamal de asigurare a încasărilor la bugetul de stat, îmbunătățirea condițiilor de efectuare a procedurilor vamale pentru agenții economici, eliminarea contrabandei și sporirea eficienței Serviciului Vamal.

La rândul său, noul director al Serviciului Vamal, Igor Talmazan a apreciat încrederea ce i-a fost oferită.  El spune că a acceptat această funcție publică fiind perfect conștient de imensa responsabilitate pe care o va avea față de agenții economici în primul rând, dar și față de fiecare cetățean în parte. De asemenea, directorul Vămii a specificat că, în sistemul vamal, ca și în orice alt sistem, multe procese trebuie să fie îmbunătățite și reformate, asumându-și angajamentul să promoveze o politică anticorupție tranșantă. La final, Igor Talmazan și-a exprimat încrederea că odată cu schimbările ce vor urma în următoarea perioadă în Serviciul Vamal, se va schimba și imaginea instituției.

Igor Talmazan este specializat în Drept Public, fiind avocat de profesie. Anterior a activat ca șef al cabinetului președintelui fracțiunii parlamentare. În urma scrutinului din 11 iulie 2021, a ajuns deputat. Pe parcursul anului 2019, a activat în calitate de șef al Corpului de Control al Prim-ministrului Republicii Moldova, Maia Sandu. Anterior, a mai deținut funcții de șef al Inspectoratului Ecologic de Stat al Republicii Moldova și viceministru al Mediului.

Realitatea Live

26 Apr. 2024, 11:14
 // Categoria: Actual // Autor:  Lupu Eduard
26 Apr. 2024, 11:14 // Actual //  Lupu Eduard

Într-o mișcare strategică pentru consolidarea securității energetice a Republicii Moldova, Parlamentul a ratificat în ședința de astăzi un acord crucial. Este vorba despre Acordul de împrumut între Republica Moldova și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare, ce vizează realizarea Proiectului „Interconectarea rețelelor de energie electrică dintre Republica Moldova și România, faza II”.

Acest acord va permite contractarea unui credit de 30,8 milioane de euro, reprezentând 40% din valoarea totală a proiectului. De asemenea, Banca Europeană de Investiții va aloca încă 30,8 milioane de euro din contul unui acord anterior, pentru prima fază a proiectului. Uniunea Europeană contribuie și ea, oferind un grant de 15,4 milioane de euro prin intermediul Platformei de Investiții de Vecinătate.

Proiectul va implica construcția unei linii electrice aeriene de 400 kV între Bălți și Suceava, România, precum și reconstrucția stației electrice Bălți 400 kV. Bugetul total al proiectului se ridică la 77 milioane de euro și va acoperi și reabilitarea unor segmente de rețele electrice de transport din Republica Moldova, inclusiv înlocuirea elementelor de comutație și protecție, precum și a transformatoarelor electrice.

Această inițiativă nu doar va consolida legăturile energetice între cele două țări vecine, ci va contribui și la asigurarea stabilității și sustenabilității sistemului energetic al Republicii Moldova, având un impact pozitiv asupra securității energetice a întregii regiuni.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

 
Atmosferă de poveste la Târgul de Crăciun din Chișinău
Atmosferă de poveste la Târgul de Crăciun din Chișinău
Construcția drumului de ocolire a satului Bahmut din raionul Călărași este în toi
Construcția drumului de ocolire a satului Bahmut din raionul Călărași este în toi
Expoziția sculptorului Virgil Scripcaru, la Chișinău
Expoziția sculptorului Virgil Scripcaru, la Chișinău
Covor moldovenesc, „așternut” pe aleea Grigore Vieru din Capitală
Covor moldovenesc, „așternut” pe aleea Grigore Vieru din Capitală
Târgul de cariere Chișinău 2021: Hai că variante există
Târgul de cariere Chișinău 2021: Hai că variante există
Expoziţia Internaţională World Press Photo, la Chișinău
Expoziţia Internaţională World Press Photo, la Chișinău