fbpx

Dodon nu a lăsat oamenii PSRM fără post de muncă. Ce funcții au primit Maxim Lebedinschi și Olga Cebotari

Maxim Lebedinschi, actualul secretar CEC cu mandat expirat și Olga Cebotari, ex-vicepremieră pentru Reintegrare, au primit funcții noi, se arată într-un comunicat emis de socialiști.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

„Au fost examinate diverse aspecte organizatorice de partid, punctând un șir de acțiuni ce sunt necesare pe termen scurt și mediu. S-a decis consolidarea echipei centrale a partidului. Astfel, de domeniul juridic va fi responsabil Maxim Lebedinschi, iar de relațiile externe ale PSRM va fi responsabilă Olga Cebotari, ex-vicepremier pentru Reintegrare.

Membrii Comitetului Executiv au analizat și ultimele decizii controversate luate de noul regim, precum și efectele negative ale acestora asupra oamenilor din țară. S-a constatat o tendință îngrijorătoare de majorare a prețurilor la majoritatea produselor, inclusiv a carburanților, fapt care are un impact negativ și provoacă nemulțumirea cetățenilor.

De asemenea, constatăm deficiențe în modul în care este gestionată criza pandemică. În contextul în care regimul de la guvernare organizează parade și concerte, pe care cheltuie milioane de lei din bugetul de stat, angajații din educație sunt impuși să suporte cheltuieli pentru testele anti-COVID-19”, se arată în comunicat.

Amintim că Maxim Lebedinschi a activat mai mulți ani în calitate de consilier al lui Igor Dodon pe probleme juridice. De asemenea, a deținut funcția de avocat PSRM în mai multe scrutine electorale. Olga Cebotari a activat anterior în cadrul Ambasadei Republicii Moldova la Moscova.

Urmărește-ne pe Telegram și pe Instagram.

Articole asemănătoare

Back to top button