Principală  —  IMPORTANTE   —   Patru noi miniștri și un…

Patru noi miniștri și un vicepremier NU au depus încă declarațiile de avere și interese, după numirea în noile funcții, deși termenul stabilit de legislație, expiră azi, cinci septembrie. Averea declarată de ceilalți membri ai Guvernului

11 din cei 16 membri ai Guvernului Gavrilița au depus, până la cinci septembrie curent, declarațiile de avere și interese personale după numirea în noile funcții. Conform legii, noii miniștri, împreună cu vicepremierii și prim-ministra trebuie să depună declarațiile în termen de 30 de zile de la numirea în funcții. Guvernul Gavrilița a fost votat la șase august 2021, astfel că, astăzi, cinci septembrie 2021 ar urma să expire termenul legal în care aceștia trebuie să-și declare averile și interesele.

Informațiile disponibile pe portalul Autorității Naționale de Integritate consultate de ZdG până duminică, cinci septembrie, ora 17.00 arată că patru miniștri și un vicepremier nu au depus încă declarațiile de avere și interese personale, deși termenul legal ar urma să expire astăzi, cinci septembrie 2021.

Pe site-ul ANI, până la ora 17.00, nu am găsit declarațiile de avere depuse de Viorel Gherciu, ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Sergiu Gaibu, ministrul Economiei, Marcel Spatari, ministrul Muncii și Protecției Sociale, Sergiu Prodan, ministrul Culturii și nici pe cea a lui Vladislav Kulminski, viceprim-ministru pentru Reintegrare.

Ceilalți membri ai Guvernului, printre care și prim-ministra Natalia Gavrilița, au depus deja declarațiile de avere și interese personale după numirile în noile funcții. Vedeți, mai jos, averea declarată de aceștia la preluarea mandatelor.

Iuliana Cantaragiu, ministra Mediului, a declarat că deține un apartament de 58,9 metri pătrați, cumpărat în 1999 și un automobil Toyota Corolla, fabricat și procurat în acest an (2021) pentru circa 383 de mii de lei.

Ala Nemerenco, ministra Sănătății a declarat că deține un apartament de 80 de metri pătrați din Chișinău, înregistrat pe numele fiicei sale. Imobilul a aparținut soților Anatolie și Ala Nemerenco până în 2014, când a fost donat fiicei, noua ministră a Sănătății având acum drept de abitație. Ala Nemerenco deține un automobil Nissan Qashqai fabricat în 2018 și procurat în 2019 cu 282 de mii de lei.

Anatolie Topală, ministrul Educației și Cercetării, a indicat în declarația de avere un apartament cu suprafața de 117 metri pătrați, cumpărat în 2012 cu 51,5 mii de euro, echivalentul a aproximativ un milion de lei. Datele cadastrale consultate anterior de ZdG arată că familia Topală a dobândit apartamentul amplasat în sectorul Râșcani din Chișinău în urma unui contract de investiție semnat în octombrie 2009, locuința fiind transmisă în 2012.  Familia proaspătului ministru al Educației și Cercetării deține, din 2019, un automobil Kia Sportage fabricat în același an, cumpărat în leasing. Automobilul, cu o valoare de 16,6 mii de euro, urmează să fie răscumpărat până în 2022, cu o rată a dobânzii de 5%.

Anatolie Nosatîi, ministrul Apărării, declară că deține două apartamente, unul cu o suprafață de 103 metri pătrați, cumpărat în 2018 și altul de 46 de metri pătrați, procurat în 1999. Tot în 2018, an în care a procurat apartamentul, familia Nosatîi a mai cumpărat un garaj și o debara. Familia Nosatîi deține un automobil Toyota Rav 4, fabricat și procurat în 2018 pentru circa 452 de mii de lei.  

Dumitru Budianschi, ministrul Finanțelor, a indicat în declarația de avere două apartamente, unul cu o suprafață de 104,7 metri pătrați, cumpărat în 2016 și altul de 72,2 metri pătrați, privatizat în 1992, dar și cu două automobile, Lexus NX 300h, fabricat în 2016 și procurat în 2020 cu 25 de mii de euro și Renault Grand Scenic, fabricat în 2007 și procurat în 2012 cu 2,5 mii de euro. 

Sergiu Litvinenco, ministrul Justiției, a declarat două apartamente, de 52 și 80 de metri pătrați, obținute în 2002 și 2009, înainte de lansarea în politică. Familia sa are și o casă de locuit cu teren aferent în localitatea Hîrtop, raionul Cimișlia. Familia Litvinenco declară două mașini, un Mercedes Benz fabricat în 2007 și cumpărat în 2012 cu 12 mii de euro și un automobil Toyota Auris, fabricat în 2007 și deținut în posesie din anul 2014, cu o valoare de 7 mii de euro.

Nicolae Popescu, ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, a indicat în declarația de avere și interese personale că deține o vilă de 105 metri pătrați, procurată în 2014 cu 85 de mii de euro, dar și trei apartamente: unul la Chișinău, cu suprafața de 42 de metri pătrați, obținut în 2006 și două apartamente în afara țării: unul de 64 de metri pătrați valoarea 250 de mii de lire sterline (circa 6 milioane de lei moldovenști, în Marea Britanie) iar altul de 72 de metri pătrați (în Franța) are o valoare declarată de 793 de mii de euro, echivalentul a circa 15 milioane de lei moldovenești, cumpărat în 2019.

Nicu Popescu declară că, în 2019, familia sa a contractat, până în 2041, două credite de aproximativ 620 de mii de euro de la banca Societe Generale, iar în 2011 un credit scadent în 2029 de aproximativ 43 de mii de lire sterline de la banca HSBC UK.

Ministrul a indicat în declarație și un autoturism de model Suzuki Vitara înregistrat la Paris, procurat în 2017 cu 14 mii de euro.

Andrei Spînu, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, a indicat în declarația depusă după validarea mandatului că deține o casă în Chișinău, cu o suprafață de 125 de metri pătrați, patru terenuri agricole precum și două automobile: un Audi Q5 fabricat în 2014 și procurat în 2017 cu 380 de mii de lei și un Volkswagen Tiguan din 2019, procurat în 2020 cu 27 de mii de dolari americani. 

Noul ministru este asociat în două companii internaționale înregistrate în Hong Kong și în Marea Britanie, care, conform declarației de avere, în 2020, i-au adus un venit total de aproximativ 4,2 milioane de lei.  Soția acestuia, Irina, este fondatoarea și administratoarea unei companii din R. Moldova, specializată în activități de înfrumusețare: „Nomasvello M” SRL. Firma are adresa juridică în casa soților Spînu din Chișinău și a fost înregistrată în septembrie 2020.

Ana Revenco, ministra Afacerilor Interne, a declarat că deține două apartamente, unul de 113 și altul de 122 de metri pătrați, ambele obținute în 2018 prin contracte de partaj. Ambele bunuri imobile aparțineau familiei ministrei încă din anii trecuți, unul fiind procurat în 2002, iar altul în 2007. Ea mai declară o altă încăpere, cu suprafața de 17,5 metri pătrați și o valoare de circa 51 de mii de lei, cel mai probabil un garaj.

Noua ministră deține un automobil Honda CRV, fabricat în 2013 și procurat în 2019 cu 150 de mii de lei, dar și un teren extravilan, obținut tot în urma unui contract de partaj a averii în 2018. Acest bun imobil aparținea familiei sale încă din anul 2006. 

Iurie Țurcan, vicepremierul pentru digitalizare, a indicat că are în proprietate două apartamente cu suprafețe de 105 și 104 metri pătrați, cumpărate 2012 și 2019 și un automobil Volvo, fabricat în 2011 și procurat în 2014. 

La începutul lunii august, la scurt timp după numirea sa în funcția de vicepremier, ZdG constata că Adela Țurcanu, soția viceprim-ministrului pentru Digitalizare, este medic de profesie și profesoară la Universitatea de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”, iar din 2019 este directoarea și proprietara Clinicii de Gastroenterologie și Hepatologie „Helpa”, deținută de SRL-ul cu același nume. Compania a fost înregistrată în martie 2019 în unul dintre apartamentele familiei Țurcanu, dar nu se regăsea în declarațiile de avere depuse de proaspătul membru al Guvernului. 

În noua declarație de avere depusă de Țurcan, după numirea în funcție, acesta a indicat deja SRL-ul soției. Iurie Țurcan a depus noua declarație de avere și interese la 3 septembrie curent.

ZdG a scris anterior prim-ministra Natalia Gavrilița a depus și ea declarația de avere și interese, la scurt timp după numirea în funcție. În cea mai recentă declarație de avere și interese personale, depusă la 22 august 2021, ea a indicat casa din Chișinău în care locuiește din anul 2019, imobil despre care ZdG a constatat recent că nu se regăsea în declarațiile de avere ale funcționarei din anii trecuți. Natalia Gavrilița a depus noua declarație de avereunde a indicat bunul imobil în care locuiește, la 10 zile după apariția articolului în ZdG.

Natalia Gavrilița

În declarația de avere și interese personale depusă de Natalia Gavrilița la 22 august 2021, aceasta a indicat, în premieră, la capitolul bunuri imobile, o casă de locuit în care are drept de abitație. Prim-ministra a menționat însă că dreptul de abitație este „fără contract, în casa părinților”. Ea precizează că a obținut dreptul de abitație în 2021, deși anterior declara că locuiește în casa părinților din iunie 2019.

În declarația de avere și interese personale depusă la 22 august 2021, Natalia Gavrilița a indicat același apartament, declarat anterior, însă doar un automobil: un Lexus RX 350, fabricat în 2009 și dobândit în 2014 cu 17 mii de euro, spre deosebire de declarațiile anterioare, în care indica că familia sa are două automobile. Pe lângă Lexus, actuala prim-ministră indica un Subaru, fabricat în 2009 și procurat în 2018 cu 3,5 mii de euro. Ulterior, ea a precizat că a declarat o singură mașină pentru că, între timp, în vara acestui an, a divorțat de soțul său, Vladimir Gavrilița.

ZdG a scris despre averea cu care vin în Guvern noii miniștri încă înainte ca aceștia să depună declarațiile de avere și interese personale. Detalii puteți vedea în articolul VIDEO/ Averea cu care vin în Guvern noii miniștri.

Conform legii, în cazul angajării, al validării mandatului ori al numirii în funcţie, după caz, funcționarul respectiv trebuie să depună declaraţia de avere și interese personale în termen de 30 de zile de la data angajării, validării mandatului ori numirii în funcţie, indicându-se veniturile obținute de el, împreună cu membrii de familie, concubinul/concubina lui în anul fiscal precedent, dar și bunurile deținute şi interesele personale prevăzute la data depunerii declarației. Guvernul Gavrilița a fost învestit la 6 august 2021, astfel că cele 30 de zile urmează să expire la sfârșitul zilei de cinci septembrie curent.