„Cei mai mulți asigurau „coridoare verzi” pentru hoții și scheme” // Ministrul Justiției, Sergiu Litvinenco, îndeamnă demnitarii numiți pe criterii politice de PSRM să demisioneze

Cornelia Cozonac
04/09/2021

Ministrul Justiției, Sergiu Litvinenco, îndeamnă, într-o postare pe pagina sa de Facebook, demnitarii numiți pe criterii politice de fostele guverări să demisioneze. „Oamenii puși de PSRM, în majoritate, nu făceau altceva decât să asigure ”coridoare verzi” pentru hoții și scheme”, susține oficialul. 

”Ar fi fost corect ca demnitarii numiți pe criterii exclusiv politice de PSRM să-și depună demisiile. Toți ca unul. Dacă obții funcția în baza criteriului politic, tot politic trebuie să pleci. Este oarecum firesc și logic. Nu trebuie să aștepte să se facă ajustări de lege pentru a fi dați afară”, menționează oficialul.

„Corectitudinea și PSRM sunt lucruri incompatibile. Dar în afară de corectitudine în sensul de mai sus, oamenii puși de PSRM, în majoritate, nu făceau altceva decât să asigure ”coridoare verzi” pentru hoții și scheme. Pentru cei care i-au promovat în funcții. Noi însă avem nevoie de oameni care să pună în prim plan interesul public și al cetățeanului, nu al clanurilor și grupurilor de interese. Și astfel de oameni PSRM nu a prea promovat. De aceea, ei trebuie să plece. Și vor pleca!”, scrie Litvinenco. 

Cornelia Cozonac
04/09/2021




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii