„Istoria asta scoasă de sub masă cu testarea din cont propriu o dată la două săptămâni a profesorilor, pe lângă faptul că ridică serioase semne de întrebare din perspectiva legalității, creează percepția implementării unei scheme murdare de ,,mulgere” a banilor oamenilor și/sau a bugetului de stat, fără o argumentare rezonabilă. Prin această schemă, putem presupune, pe lângă faptul că se promovează interesele agenților economici ce vând teste, se mai încearcă a promova obligativitatea vaccinării masive a populației, demult dorită de unii șmecheri”, a menționat fostul ministru al Justiției.
Nagacevschi spune că a fost informat că „la schemă se încearcă a fi atrași și agenții economici din sistemul HoReCa, care ar urma să accepte drept clienți doar persoane vaccinate sau cu test”.
„Se creează percepția că această paradă de hotărâri absurde este promovată pentru a isteriza populația, pentru a provoca, într-un final, o presiune pe Guvern, în vederea impunerii unei afaceri masive cu statul - achiziția elementelor pentru testarea gratuită a populației.
„Altfel spus, suntem justificați a considera că scopul final al acestei scheme este scoaterea din bugetul de stat a unor sume mari de bani, în folosul unor agenți economici, dar să nu fie critici din partea oamenilor.
Desigur, asta e posibil dacă ai în Guvern „oameni de treabă”, dar și presă care te susține.
Notez ceea ce am scris mai sus, e despre percepții din cauza unor acțiuni suspecte și absurde. Sper percepțiile să fie eronate” a mai adăugat acesta.
Fostul ministru susține că vaccinarea dea a fost discreditată, „din cauza strategiilor de isterizare și șantaj administrativ a populației”: „Dacă considerați că testarea obligatorie a populației este o măsură eficientă în lupta cu Covid-19, atunci implementați-o adecvat din contul statului, dar explicați-ne clar eficiența și convingeți-ne că nu e vorba doar de interese financiare. Din cauza strategiilor de isterizare și șantaj administrativ a populației, deja s-a discreditat vaccinarea și a fost provocată transformarea oamenilor în potențiali infractori. Azi vorbiți despre falsificarea masivă a certificatelor de vaccinare. Este efectul advers al politicilor absurde de isterizare și șantaj administrativ, pentru a obține vaccinarea. Ce veți face mai departe: veți începe a băga oamenii la pușcărie? Credeți că va crește rata de vaccinare? Reveniți la normalitate, comunicați adecvat cu oamenii, explicați-le, nu-i forțați, nu-i considerați de proști, dacă nu doriți să distrugeți încrederea ce a mai rămas în sistemul de vaccinare”.
Decizia Comisiei Naționale Extraordinare pentru Sănătate Publică ca angajații din sistemul educațional, care nu sunt vaccinați, să prezinte un test la Covid, la fiecare 14 zile, pe care îl vor achita din propriul buzunar a stârnit un val de nemulțumiri.
Un grup de ONG-uri au cerut „stoparea discriminării cadrelor didactice nevaccinate”. Reprezentanții acestor asociații au subliniat, într-o conferință de presă, că „este inadmisibil faptul că autoritățile statului obligă angajații din educație, care nu sunt vaccinați, să suporte cheltuielile pentru testarea anti-Covid la fiecare două săptămâni”.
Și opoziția parlamentară a criticat decizia CNESP, calificând-o drept iresponsabilă și a cerut Guvernului să asigure testarea cadrelor didactice din banii publici.
Edilul capitalei, Ion Ceban, a anunțat despre decizia CESP Chișinău de a transmite o solicitare de clarificare a mecanismului de aplicare în practică a hotărârii CNESP, privind obligativitate de tastare din cont propriul, a cadrului pedagogic și auxiliar nevaccinat. Ceban a atenționat despre „riscul blocării procesului educațional sau apariției unor rapoarte juridice în instanțe”, care ar putea fi cauzate de ultima hotărâre CNESP.
Ulterior, primarul a anunțat că decizia CNESP care obligă angajații nevaccinați să facă teste din bani proprii este nulă pe teritoriul Chișinăului.
Prim-ministra Natalia Gavrilița a declarat, în cadrul unei emisiuni, că dacă profesorii nu vor să se vaccineze, „atunci să-și găsească altă ocupație”. Ulterior, aceasta și-a cerut scuze de la cadrele didactice.
Și Președinta Maia Sandu consideră „o decizie corectă” hotărârea Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică care obligă profesorii nevaccinați să facă teste la Covid din bani proprii, la fiecare 14 zile.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!