icon

Perspectivele colaborării moldo-franceze, discutate de premierul Natalia Gavrilița cu ministrul pentru Europa și Afacerile Externe al Republicii Franceze

03-09-2021 08:38
801

Prim-ministrul Natalia Gavrilița a avut, astăzi, o întrevedere cu Jean Yves Le Drian, ministrul pentru Europa și Afacerile Externe al Republicii Franceze, aflat în vizită oficială în Republica Moldova.

Premierul Natalia Gavrilița a mulțumit părții franceze pentru semnalul puternic de susținere oferit țării noastre după vizita Președintelui Maia Sandu la Paris în februarie 2021. Premierul a salutat deschiderea autorităților franceze de a susține apropierea Republicii Moldova de Uniunea Europeană, și pentru augmentarea asistenței europene pentru Republica Moldova. Prim-ministrul și-a exprimat certitudinea că preluarea de către Franța a Președinției Consiliului UE, începând cu 1 ianuarie 2022, va contribui pozitiv la agenda noastră de cooperare.

„Avem un mandat puternic și suntem gata să începem reformele atât de necesare ca să schimbăm Moldova, să curățăm sistemul de corupție, să construim instituții puternice și să ne asigurăm că oferim cetățenilor noștri o viață mai bună. Ne bazăm și pe sprijinul și susținerea partenerilor noștri din Franța pentru implementarea acestor reforme”, a menționat prim-ministrul, Natalia Gavrilița.

Cei doi oficiali au discutat despre acordurile interguvernamentale care urmează să fie semnate în scurt timp, printre care Convenția între Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Republicii Franceze pentru evitarea dublei impuneri și prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit. La fel a fost pusă în discuție și negocierea acordului-cadru interguvernamental în domeniul securității sociale, care să asigure protecția drepturilor sociale ale cetățenilor moldoveni, care au desfășurat sau desfășoară o activitate de muncă în Republica Franceză și viceversa.

De menționat că Republica Franceză oferă sprijin continuu în realizarea reformelor sectoriale în Republica Moldova prin intermediul Agenției Franceze de Dezvoltare (ADF). Începând cu luna martie 2021 au avut loc mai multe misiuni ale ADF în Moldova în cadrul cărora au fost identificate sectoarele prioritare. În curând va avea loc o nouă misiune care, împreună cu guvernul de la Chișinău, va identifica potențiale proiecte de cooperare și finanțare ale Agenției.

În acest context Prim-ministrul Gavrilița a enumerat câteva domenii prioritare de dezvoltare unde este nevoie de expertiza ADF: reîmpădurirea și irigarea; modernizarea sistemelor de alimentare cu apă și a sistemelor de canalizare; interconexiunile electrice și eficiența energetică în clădiri.

Premierul Gavrilița a invitat companiile franceze să beneficieze de condițiile atractive, inclusiv fiscale, oferite de Zonele Economice Libere, Parcurile Industriale și Parcurile IT din Moldova.

 

Agenda publică

Martie 2024

L M M J V S D
 
 
 
 
1
 
2
 
3
 
4
 
5
 
6
 
7
 
8
 
9
 
10
 
11
 
12
 
13
 
14
 
15
 
16
 
17
 
18
 
19
 
20
 
21
 
22
 
23
 
24
 
25
 
26
 
27
 
28
 
29
 
30
 
31