20:02:14 19.04.2024
Stiri

ANALIZĂ // Bolnavii COVID de la începutul pandemiei, şanse mai mici de infectare cu Delta față de vaccinați

Actualitate 03.09.2021 08:29 Vizualizări1749 Autor: Ziarul National


ANALIZĂ // Bolnavii COVID de la începutul pandemiei, şanse mai mici de infectare cu Delta față de vaccinați

Persoanele care au avut COVID-19 și s-au recuperat în timpul primelor luni ale pandemiei au şanse mai slabe să ia varianta Delta, însă cei care au primit ambele doze ale vaccinului Pfizer/BioNTech nu vor avea aceleași șanse.

Cea mai mare analiză în timp real din lume, realizată pentru a compara imunitatea naturală (dobândită în urma unei infecţii anterioare) cu protecţia oferită de unele dintre cele mai bune vaccinuri disponibile în prezent, arată că reinfectările sunt mult mai puţin comune decât se estimase iniţial, notează Bloomberg.

Rezultatele obţinute de un grup de cercetători din Israel vin în contrast cu studiile efectuate în primele faze ale pandemiei, care au susţinut că inocularea prezintă un grad mai bun de protecţie prin comparaţie cu o infecţie anterioară, însă studiile citate de publicaţia americană nu au putut lua în calcul varianta Delta.

Datele reprezintă veşti bune pentru pacienţii care au trecut cu succes peste COVID-19, însă scot în evidenţă provocările pe care le implică măsurile de controlare a pandemiei.

Oamenii vaccinaţi cu ambele doze create de Pfizer/BioNTech au avut de şase ori mai multe şanse de a fi infectaţi cu varianta Delta şi de şapte ori mai multe şanse să dezvolte un caz simptomatic decât cei care şi-au revenit în urma bolii.

„Analiza demonstrează că imunitatea naturală oferă o protecţie mai lungă şi mai puternică împotriva infecţiei, cazurilor simptomatice şi spitalizărilor generate de varianta Delta”, explică oamenii de ştiinţă.

Rezultatele mai arată că protecţia oferită de o infecţie anterioară tinde să îşi piardă în timp din eficienţă, potrivit Mediafax. Riscul unei infecţii cu varianta Delta pentru o persoană vaccinată este în prezent de 13 ori mai mare decât dezvoltarea unei a doua infecţii în perioada ianuarie-februarie 2021. Totuşi, vaccinarea cu cel puţin o doză a persoanelor infectate anterior pare să stimuleze nivelul de protecţie.

Datele citate de Bloomberg au apărut prima dată pe portalul medRxiv şi nu au fost revizuite de alţi specialişti.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
19.04.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Despărțirea apelor p...

15.04.2024 09:20 Nicolae Negru Nicolae Negru // Simțul realității și...

12.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Recensământul ca o f...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md