14:32:01 25.04.2024
Stiri

„SUA vor sprijini ferm aspirațiile euro-atlantice ale Ucrainei”: Președinții Joe Biden și Volodimir Zelenski, declarație comună adoptată la Washington

Actualitate 02.09.2021 16:35 Vizualizări1244 Autor: Ziarul National
„SUA vor sprijini ferm aspirațiile euro-atlantice ale Ucrainei”: Președinții Joe Biden și Volodimir Zelenski, declarație comună adoptată la Washington Facebook


Președintele SUA, Joe Biden, l-a primit la Casa Albă pentru prima dată pe președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, iar cu acest prilej cei doi lideri au adoptat o declarație comună privind parteneriatul strategic SUA-Ucraina.

„La treizeci de ani de la restabilirea independenței Ucrainei, legăturile dintre Statele Unite și Ucraina sunt mai puternice ca niciodată. Valorile noastre comune și angajamentul nostru față de o Europă întreagă, liberă, democratică și în pace constituie baza parteneriatului nostru strategic. Lucrăm împreună pentru a aborda provocările globale comune, inclusiv securitatea și diversificarea energetică, schimbările climatice și pandemia COVID-19”, se arată în declarația comună.

„În timp ce sărbătorim 30 de ani de independență a Ucrainei, parteneriatul dintre națiunile noastre devine tot mai puternic și va deveni chiar mai puternic decât a fost până acum. Iar Statele Unite rămân ferm angajate față de suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei în fața agresiunii”, a transmis Joe Biden în timpul întrevederii.

De asemenea, oficialii au menționat că relația bilaterală servește drept piatră de temelie pentru securitatea, democrația și drepturile omului în Ucraina: „Ne-am angajat să punem în aplicare reformele profunde și cuprinzătoare necesare pentru ca Ucraina să își îndeplinească aspirațiile europene și euroatlantice. De asemenea, suntem uniți în angajamentul nostru față de suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei în fața agresiunii continue a Rusiei.”

„Succesul Ucrainei este esențial în lupta globală dintre democrație și autocrație. În timp ce înfruntăm împreună această provocare, stăm umăr lângă umăr, optimiști în ceea ce privește obiectivele noastre comune ambițioase de a promova democrația, de a face dreptate, de a spori prosperitatea și de a consolida securitatea Ucrainei”, au mai subliniat cei doi în declarație.

Casa Albă mai informează că pentru a se consemna statutul deosebit al parteneriatului SUA-Ucraina, secretarul de stat al SUA și ministrul ucrainean de externe intenționează să aprobe o nouă Cartă în cadrul reuniunii Comitetului pentru parteneriat strategic de la Washington din această toamnă.


Preşedintele Zelenski va pleca de la Washington cel puţin cu promisiunea unui ajutor militar suplimentar de 60 milioane de dolari: „De asemenea, creăm un nou cadru strategic de apărare și un nou pachet de asistență pentru securitate în valoare de 60 de milioane de dolari, precum și un nou dialog privind energia și clima pentru a ajuta Ucraina să își diversifice sursele de energie, sprijinind în același timp obiectivele noastre climatice legate de încălzirea globală.”

Reamintim că în urmă cu mai puțin de două săptămâni s-a lansat Platforma Internațională Crimeea, o inițiativă recentă a Ucrainei menită să consolideze politica de nerecunoaștere a anexării ilegale a peninsulei Crimeea și, în ultimă instanță, să faciliteze revenirea Crimeii în componența Ucrainei.

La eveniment au participat și oficiali americani.

Întâlnirea are loc după ce administraţia Biden a anunţat luna trecută un acord cu Germania care are ca scop parţial să aplaneze îngrijorările Ucrainei în legătură cu conducta Nord Stream 2 care se construieşte sub Marea Baltică pentru a transporta gaz din regiunea arctică din Rusia în Germania.

Kievul se teme că Nord Stream 2 va fi folosită ca instrument geopolitic de Rusia şi a încercat să obţină garanţii privind statutul său de ţară de tranzit pentru gaz după ce conducta va deveni operaţională, relatează Agerpres.

Menționăm că Statele Unite și Germania au ajuns la 22 iulie la un acord privind gazoductul Nord Stream 2, Berlinul asumându-și obligația de a impune sancțiuni Rusiei în cazul în care Moscova va amenința securitatea energetică a vecinilor săi și a aliaților SUA din Europa.

Înțelegerea a strânit numeroase îngrijorări din partea Ucrainei și Poloniei, care au atras atenția că Nord Stream 2 amenință „Europa Centrală pe plan politic, militar şi energetic”, scrie caleaeuropeană.ro.

Comisia Europeană a subliniat că acest proiect „nu este de interes comun pentru UE”, dar va analiza acordul încheiat între SUA și Germania.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
22.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Mercenarii lui Șor ș...

20.04.2024 20:07 Ziarul National Nicolae Enciu // Basarabia sub teroar...

19.04.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Despărțirea apelor p...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md