image
Sursa foto: Getty Images

Cristiano Ronaldo a făcut vizita medicală și semnează cu Manchester United. Sky Sports a anunțat suma de transfer

Cristiano Ronaldo a efectuat în weekend, la Lisabona, vizita medicală în vederea transferului său la Manchester United, formație cu care a ajuns la un acord pentru un contract pe doi ani, a anunţat Sky Sports.

United a precizat săptămâna trecută că a ajuns la o înţelegere pentru transferul lui Ronaldo de la Juventus, după ce fotbalistul a anunţat clubul din Serie A că nu are intenţia să rămână, însă până la perfectarea transferului era nevoie de un acord al jucătorului cu United şi de vizita medicală.

Cele două cluburi nu au confirmat încă oficial transferul internaţionalului lusitan în Albion, fereastra de transferuri din Premier League urmând să se încheie marţi, la ora 22:00 GMT.

Sky Sports scrie că că suma de transfer pentru jucătorul de 36 de ani este în jur de 15 milioane de euro, la care se adaugă bonusuri de alte 8 milioane de euro.

Antrenorul lui United, norvegianul Ole Gunnar Solskjaer, a menţionat duminică, după meciul cu Wolverhampton Wanderers (1-0), că anunţul transferului va fi făcut după ce se vor semna hârtiile.

Având în vedere că urmează o pauză pentru meciurile echipelor naţionale, este aşteptat ca Ronaldo să joace primul său meci de la revenirea la Manchester United, pe 11 septembrie, pe Old Trafford, cu Newcastle United.

Ronaldo a cucerit opt trofee cu United în perioda 2003-2009, precum şi un ''Balon de Aur'', în 2008, înainte de a se transfera pentru 80 de milioane de lire sterline la Real Madrid.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: