(doc) Cât a costat vizita Maiei Sandu la Kiev, unde a participat la „Platforma Crimeea”

Vizita președintei Maia Sandu la Kiev, unde a participat la inaugurarea „Platformei Crimeea” a costat 10,9 mii lei. 

Foto: presedinte.md

Aceasta s-a deplasat la Kiev pe 23 august, alături de consiliera în domeniul politicii externe.

Astfel, suma totală a cheltuielilor este de 10,9 mii lei, inclusiv diurnă - 400 de lei, iar pentru bilete avia - 10,5 mii lei.

Președinta Maia Sandu a participat la Summitul de inaugurare a „Platformei Crimeea”, la Kiev. La eveniment și-au anunțat prezența 14 șefi de state și de guverne, dintr-un total de 44 de delegații internaționale, inclusiv oficiali de rang înalt ai UE.

Maia Sandu a ținut un discurs la evenimentul de inaugurare a Platformei Crimeea. Aceasta a declarat că „se afla în Ucraina pentru a reafirma sprijinul RM pentru suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei în cadrul frontierelor sale internațional recunoscute”. „Crimeea este parte a Ucrainei, iar anexarea sa ilegală este o încălcare flagrant a dreptului internațional”, a spus Sandu, la Summit.

„Problema Crimeei este problema bilaterală a Ucrainei și Rusiei și la sigur nu Republica Moldova, o țară mică, neutră, care are multe probleme interne, trebuie să fie acea parte care să se expună și să ia o poziție”. Declarația aparține deputatului BECS Vlad Batrîncea și a fost făcută cu referire la discursul președintei Maia Sandu la Kiev, care a menționat că „Crimeea este parte a Ucrainei, iar anexarea sa ilegală este o încălcare flagrant a dreptului internațional”,

Președinta Maia Sandu a venit cu un comentariu, după mai multe critici privind participarea la Platforma Crimeea, de la Kiev.


Pub