„La ora 00:40 noi trebuia să avem zborul, care s-a anulat din cauza anumitor probleme tehnice. Ne țin afară ca pe niște câini, fără mâncarea, ne-au dat câte o sticlă de apă, sunt mulți copii aici. Ne-au promis că se reține cu jumătate de oră, a trecut o oră și noi încă stăm afară, pe noi nu ne vede nime.
Trei autocare așteaptă, au încercat să ne bage în interior, dar noi am refuzat și ne-au pus pe toți să stăm afară. Este ora 02.30. Tot avionul de pe cursa Chișinău-Dublin stă afară.
Cursa de la 20:30 a fost amânată până la 10:50 și de la 10:50 a fost amânată pentru 00:40, iar la 00:40 cursa a fost anulată”, relatează o pasageră.
Irina Bodolica, purtătoarea de cuvânt a Autorității Aeronatutice Civile a declarat pentru UNIMEDIA că „din informațiile oferite de compania aeriană, aceste rețineri sunt consecință a evenimentului din 27 august și anume alerta falsă cu bombă, care a perturbat programul de zbor, iar situația urmează a fi remediată în scurt timp”.
Totodată, Autoritatea Aeronautică Civilă amintește consumatorilor care au avut zborul anulat sau în cazul întârzierii prelungite a zborului, că potrivit HG 836 din 08.11. 2012 pot beneficia de compensații.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!