Un camion și o Toyota „au staționat” într-un canal, după ce primul nu a cedat trecerea: Două persoane, transportate la spital

Serviciul de Gardă al IP Hîncești a fost sesizat că în municipiul Hîncești, în intersecția străzilor Ion Creangă și Mihai Eminescu s-a produs un accident rutier. Ulterior, oamenii legii au constat că un camion nu a cedat trecerea și s-a tamponat într-un automobil model Toyota Auris. În urma impactului cele două mașini au derapat de pe traseu în canalul de scurgere a apei.

Foto: Poliția Republicii Moldova

Automobil model Toyota Auris, condus de o femeie de 29 ani din Hîncești, se deplasa pe strada Mihai Eminescu și ajungând la intersecția cu strada Ion Creangă a fost tamponata lateral de către camionul marca Mercedes, la volanul căruia se afla un bărbat de 61 ani, care nu a cedat trecerea.

În urma impactului ambele automobile au derapat de pe traseu în canalul de scurgere a apei.

A fost solicitat un echipaj al ambulanței, care a acordat ajutor medical șoferiței și unei pasagere de 59 ani, ambele au fost transportate la Spitalul raional Hîncești pentru investigații medicale.

Conducătorii camionului nu a avut nevoie de îngrijiri medicale, fiind testat cu aparatul Drager, s-a stabilit o concentrație de alcool în aerul expirat de 0,00 mg/l.

Poliția a inițiat o anchetă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor producerii accidentului rutier.


Pub