Ex-vicepreşedinte al Parlamentului solicită valorificarea imediată a Raportului Laundromat: „Ancheta se mişcă cu viteza melcului”

Julieta Saviţchi
30/08/2021

Ex-vicepreședintele Parlamentului, Alexandru Slusari, solicită noii guvernări să examineze neîntârziat Raportul comisiei Laundromat, finalizat de preşedinta Comisiei de anchetă, Inga Grigoriu. Slusări susţine că ancheta este blocată şi dă de înţeles că de vină ar fi Veaceslav Platon, princupalul figurant, conform Raportului, în dosarul spălătoriei ruseşti.

Fostul vice-preşedinte al Parlamentului a menţionat într-o postare pe Facebook că a trecut mai mult de o lună din data constituirii noului legislativ, Raportul a fost finalizat de către ex-deputata Inga Grigoriu încă în luna mai, dar nu a fost înregistrat, întrucât „reprezentanții grupărilor criminal-politice Platon-Dodon-Șor-Plahotniuc, avănd majoritatea în comisie, l-au blocat”.

Potrivit lui Slusari, Raportul Comisiei Laudromat conţine probe suficiente pentru a-i atrage la răspundere pe Veaceslav Platon, Vladimir Plahotniuc şi Ilan Şor pentru spălarea celor peste 20 de miliarde de dolari din Federaţia Rusă prin intermediul sistemului bancar şi al justiţiei din Republica Moldova.

„Draftul documentului descrie cu lux de amănunte cum Slava, cu ajutorul lui Vladic și Ilancic, a spălat zeci de miliarde de dolari prin băncile moldovenești, folosind o parte din bani pentru coruperea demnitarilor de stat, inclusiv unui fost simplu prim-ministru. Aceasta operațiunea a fost partea componentă a schemei de proporție privind tenebrizarea și devalizarea sistemului bancar al Republicii Moldova și a precedat furtul miliardului din cele trei bănci”, a declarat fostul vicepreşedinte al Parlamentului..

Alexandru Slusari susţine că şi procurorii au blocat examinarea Raportului Laudromat la indicaţia lui Veaceslav Platon  şi dă de înţeles că acesta ar avea o influenţă foarte mare asupra conducerii Procuraturii Generale. „Procurorul general mult timp a negat faptul că Laundromat este o infracțiune. Adjunctul lui ne-a informat că totuși există dosar penal pe acest subiect, doar că noi am înțeles că ancheta se mișcă cu viteza melcului. Aici totul este clar. A intervenit Slava”, a declarat Slusari.

Julieta Saviţchi
30/08/2021




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii