Scandal la Spitalul pentru copii Nr1. O mamă spune că a internat-o un medic beat și i-a indicat bebelușului apă fiartă. Ce spune administrația instituției

O situație care ar fi a avut loc în cadrul Spitalul Clinic Municipal de Copii nr.1 s-a transformat într-un conflict cu implicarea oamenilor legii. O mamă a scris pe un grup că unul dintre medici care a condus-o în salon „era în stare avansată de ebrietate”, iar în afară de apă fiartă nu i-a fost prescris nimic pentru fetița ei de trei luni. La scurt timp, managera instituției a negat acuzațiile, afirmând că a fost scrisă o cerere comună la poliție pe numele acestei mame.

Foto: UNIMEDIA

„Salut mămici !

Sunt internată cu fetița de 3 lunițe la Spitalul Serghei Lazo la moment .

Fetița este hrănită cu formula de lapte praf Hip Combiotic pentru vârsta ei, nimic în rutina ei nu am schimbat, de la 12:00 (sâmbătă, ieri) cam așa a început a vomita în jet (nu regurgita) după fiecare masă, vomită totul și prin somn, fără alte simptome, scaun ok, lipsă de febră, erupții de piele nu sunt!

Am venit aici în spital , în afară de apă fiartă nu-mi indica nimic, cantitatea de mâncare a zis să i-o dau în jumătate și să continui săi dau apă fiartă prin seringă, sunt panicată, apa fiartă începe cu diversificarea întrucât laptele praf e tot pe apă făcut …

Cine a mai pățit la fel ?

De la ce poate fi ?

12 ore de la prima vomă avem, dar așa și nu au apărut alte simptome …

Țin să menționez, unul dintre medici care m-a condus în salon era în stare avansată de ebrietate, miros intens de alcool, mă ia frica aici”, scrie Nicolina Zubcu, într-o postare de pe un grup de mămici.

Ulterior, Aliona Rotari, directoarea Spitalului a răspuns că „urmare a acuzațiilor aduse personalului a fost imediat solicitată poliția pentru elucidarea tuturor circumstanțelor”.

„Urmare a situației create cu pacienta Zubcu Nicolina și acuzațiile aduse personalului a fost imediat solicitată poliția pentru elucidarea tuturor circumstanțelor.

Au fost prelevate probe de sânge de la medic și asistent medical, inclusiv au fost ridicate înregistrările video de pe camerele interioare a instituției.

Preliminar vă informăm că stare vizibilă de ebrietate poliția nu a identificat. Așteptăm rezultatele probelor biologice.

În scopul eficientizarii acordării asistenței medicale și prevenirii situaţiilor de conflict. Vă informăm că în instituție sunt instalate camere video în toate spațiile de uz comun.

Înregistrările video vor elucida toate aspectele activității instituției dar și acțiunile îngrijitorilor.

Totodată, personalul a scris o plingere comuna pe numele mamei sus menționate”, publică Aliona Rotari.

Alte mame participante la discuție au confirmat că „personalul medical încuie ușile și nu permite părinților să plece sub propria răspundere din spital”.

„Erau ușile încuiate fetelor, am dovadă video și audio!

Plus că medicu în stare de ebrietate a dispărut, după ce a citit postarea aici pe grup. Cred că toată noaptea a stat pe picurători să-și scoată gradul de alcoolemie din sânge și dimineață a venit să-mi sufle, din gură mirosea intens a cafea”. a răspuns mama revoltată la comentariul managerei spitalului: „Ieșirea din spital este liberă!”.

„Atunci de ce când vrei să pleci ești amenințat? Agresat în diferite forme? Iar foaia ceea nu o mai dă nimeni sau credeți că lumea nu a mai nimerit la voi? Și doamna cu postare e unica”, a răspuns o participantă la discuție.

„Cu ce drept încuiați ușile și nu lăsați mama să plece sub propria răspundere? Chemați Bercut, Poliția, vă credeți acolo dumnezei?”, scrie o altă mamă.




Pub