„Virusul umblă după ora 17 și noaptea - de râs și de plâns". Ceban: Pentru cei „oleacă juriști", Primăria nu trebuie să îndeplineasca întocmai ce spune CNESP. Nu suntem în stare de urgență

Edilul capitalei a afirmat că obligativitatea Primăriei de a îndeplini cu exactitate toate deciziile CNESP este „un fals categoric”. „Nu suntem în situație excepțională, deci declarați situație excepțională și lucrurile vor sta diferit”, spune Ceban. Acesta precizează că Legea privind Statutul municipiului Chișinău prevede că „Primarul General are competența să ia măsuri de prevenire și diminuare a epidemiilor, în comun cu autoritățile publice centrale”, iar sintagma - comun „presupune colaborare și comunicare”.

Foto: UNIMEDIA

„Virusul umblă după ora 17 și în timpul nopții - de râs și de plâns. Am văzut ieri declarațiile precum că Primăria trebuie să îndeplinească întocmai deciziile Comisiei Naționale și nu are dreptul să procedeze altfel, ceea ce este un fals categoric. Nu suntem în situație excepțională, dacă da atunci declarații situație excepțională și lucrurile vor sta diferit. Precizări pentru cei care sunt oliacă juriști, CESP Chișinău a luat în ședinta de 25 august act de prevenire cu prevederile CNESP, iar la precizările pe care le-am solicitat nu ați răspuns în nicicum.

Totodata, conform împuternicirilor delegate comisiilor teritoriale, CESP Chișinău poate decide asupra și a altor măsuri de sănătate publică, în funcție de indicatorii epidemiologici”, a declarat Ion Ceban.

Totodată primarul capitalei a făcut referire la prevederile Legii nr. 10/2009 privind supravegherea de stat a sănătății publice, de competența autorității publice locale și Legea 136/2016 privind Statutul municipiului Chișinău.

„Conform prevederilor Legii nr. 10/2009 privind supravegherea de stat a sănătății publice, de competența autorității publice locale (comisiei teritoriale extraordinare de sănătate publică (mun. Chișinău) este - aprobarea, la nivel teritorial, a planurilor de măsuri pentru asigurarea unui grad adecvat de pregătire pentru urgenţele de sănătate publică, planurile de măsuri includ activităţi cu caracter administrativ, orientate spre protecţia sănătăţii, prevenirea bolilor şi promovarea sănătăţii;

Totodată, Legea 136/2016 privind Statutul mun. Chișinău, prevede că Primarului General în calitatea s-a de președinte al Comisiei are competența să ia măsuri de prevenire și diminuare a epidemiilor, în comun cu autoritățile publice centrale, sintagma „comun” presupune, colaborare, comunicare.

Aceste prevederi, delegate prin cadrul normativ, se referă și la cazul cu profesorii: anume în municipiul avem cea mai mare rată de vaccinare - peste 73%, ceea ce permite activitatea instituțiilor școlare în municipiu într-un mediu sigur”, precizează Ceban.

Primarul capitalei a mai declarat că este „amenințat cu CNA și pedepse” după ce a venit cu anunțul că decizia CNESP care obligă angajații nevaccinați să facă teste din bani proprii este nulă pe teritoriul Chișinăului. „Am transmit unui deputat în privat, care mi-a scris mai multe lucruri, să le spună colegilor să înceteze să îmi dea mesaje de acest gen”, a spus Ceban.

După anunțul menționat anterior, dar și după ce a criticat dur evenimentele organizate ieri în PMAN, de Ziua Independenței, Ministra Sănătății, Ala Nemerenco a venit cu o reacție. Aceasta a spus că deciziile Comisiei nu pot fi anulate de nicio primărie și nici să le declare nule și a reiterat poziția anterioară precum că „solicitarea testului la Covid-19 a personalului nevaccinat este dictată de intenția de a menține activitatea educațională cu prezență fizică atât cât situația epidemiologică o permite”.

Și deputatul PAS, Radu Marian, a venit cu o reacție, după ce primarul capitalei, Ion Ceban, a anunțat că toți angajații instituțiilor de învățământ nevacinați din capitală vor fi scutiți de testele la Covid la fiecare 14 zile. Într-o postare pe pagina sa Facebook, parlamentarul spune că primarul „își bate joc de eforturile autorităților de a impulsiona vaccinarea gratuită în rândul cadrelor didactice și de a relua în siguranță procesul de învățământ”.

Primarul capitalei, Ion Ceban, a criticat dur autoritățile centrale, după organizarea evenimentelor ieri în PMAN, cu ocazia Zilei Independenței. Acesta spune că a fost invitat, dar nu a mers. „Ceea ce s-a întâmplat ieri a fost de ordinului teatrului absurdului. Nunta lui Chicu înmulțit la o sută”.


Pub