Febra NFT-urilor atrage milioane de dolari: ce sunt și ce le face să valoreze atât de mult

Primul mesaj de pe Twitter al lui Jack Dorsey a fost vândut cu 2,9 milioane de dolari, popularul video ”Charlie Bit My Finger”, încărcat pe Youtube în 2007 a fost vândut cu 760.999 de dolari, iar pe news feed-ul tău circulă o imagine, denumită ”Everydays – The First 5000 Days, despre care afli că a fost vândută cu 69 de milioane de dolari. Așa arată ”febra NFT-urilor”, despre care scepticii spun că este doar o bulă care se va sparge, scrie WallStreet.ro.

Ce este un NFT?

NFT vine de la non-fungible token(token nefungibil), acest caracter non-fungibil al token-ului presupune că el nu poate fi replicat și datorită lui, creatorii de NFT-uri, le garantează cumpărătorilor faptul că dețin ceva unic.

*Un token este unul dintre activele digitale create folosind blockchain, tehnologia din spatele criptomonedelor(Bitcoin, Ether, Dogecoin etc). Principala diferență dintre un activ digital denumit Token și o criptomonedă, precum Ether sau Bitcoin, este reprezentată de faptul că un token nu are propria sa platformă blockchain, ci este dezvoltat pe o platformă deja existentă. De exemplu, CryptoKitties, tokenul din spatele a ceea ce poate fi descris ca fiind cel mai popular joc dezvoltat pe blockchain, este dezvoltat pe blockchain-ul ethereum.

Revenind la NFT-uri, acel ”ceva unic” nu este însă palpabil, ci este un bun digital, iar NFT-urile pe care vi le-am dat ca exemplu la începutul acestui material sunt considerate ”opere de artă digitale”. Pot fi ele copiate, având în vedere că este un fișier digital? Desigur! Probabil ați văzut deja numeroase postări pe Facebook și pe alte rețele sociale cu NFT-ul ”Everydays – The First 5000 Days”, vândut cu 69 de milioane de dolari.

Acele postări, dacă este să facem o analogie, sunt precum copiile făcute după tablouri celebre precum ”Mona Lisa” a lui Leonardo da Vinci sau ”Car cu boi” a lui Nicolae Grigorescu, în timp ce originalul e deținut de o singură persoană.

Ce diferență este între prietenii voștri de pe Facebook care au postat imaginea respectivă și persoana care a plătit 69 de milioane de dolari pentru ea? Pe scurt, ”magia” făcută de tehnologia Blockchain și modul în care funcționează soluțiile dezvoltate pe aceasta.

Tehnologia Blockchain permite transformarea conținutului digital într-un token non-fungibil care funcționează ca un certificat digital de autenticitate ce poate fi vândut. Acest token non-fungibil îi conferă persoanei care a cumpărat NFT-ul ”Everydays – The First 5000 days” dovada faptului că deține opera originală. Tot datorită registrului blockchain putem verifica autenticitatea și valoarea NFT-ului.

Beeple, realizatorul operei digitale menționate mai sus, al cărui nume real este Mike Winkelmann, a precizat pentru BBC, chiar în ziua înaintea licitației record că el consideră că va fi o bulă speculativă pe piața NFT-urilor. Opera sa digitală ”Everydays – The First 5000 days”, conține poze făcute de el în fiecare zi, de la 1 mai 2007 până pe 21 februarie 2021, toate aranjate într-un colaj ce conține fotografii ale unor personalități precum Jeff Bezos sau Donald Trump.

Alte opere digitale de-ale sale, vândute sub formă de NFT, sunt ”Crossroads”, cu 6,6 milioane de dolari și Ocean Front, cu 6 milioane de dolari.

Ce alte NFT-uri atrag sume semnificative din partea pasionaților de ”artă digitală”

NFT-urile pot fi opere de artă digitale care fac parte dintr-o întreagă colecție, fiecare NFT reprezentând un anumit personaj, pe modelul cartonașelor cu fotbaliști, eroi etc. pe care le colecționam în copilărie.

Una dintre cele mai populare colecții de NFT-uri la momentul actual este CryptoPunks, care se bucură de cumpărători precum gigantul de plăți Visa, care a cumpărat avatarul digital din colecție cu denumirea CryptoPunks#7610, pentru prețul de 150.000 de dolari.

Alte colecții, cu ”exponate digitale” ce atrag milioane de dolari sunt Art Blocks, Axie Infinity, Curio Cards sau Bored Ape Yacht Club conform platformei DappRadar.

Însă, un NFT nu trebuie neapărat să fie o operă de artă, poate fi orice, iar faptul că nu e o operă de artă nu înseamnă că nu poate atrage sume semnificative de bani din partea celor pasionați de aceste active digitale.

De exemplu, Jack Dorsey, CEO-ul Twitter, și-a vândut sub formă de NFT primul său mesaj publicat pe platforma pe care o conduce. Suma pe care a primit-o se ridică la 2,9 milioane de dolari.

Tot din această zonă, videoclipul ”Charlie Bit My Finger”, postat în 2007 pe Youtube și considerat unul dintre primele video-uri virale pe Internet, a fost vândut sub formă de NFT pentru 760.000 de dolari.

#NFT #milioane de dolari #valoare

Abonează-te la Telegram Realitatea.md pentru mai multe știri.

Nouriel Roubini, celebrul expert și profesor emerit de economie la Stern School of Business de la Universitatea din New York, este renumit pentru predicțiile sale pesimiste despre starea economiei globale.

Însă acum, el scoate adevărul la iveală, într-o analiză intitulată ”Inevitabilul șoc”, adică colapsul cu care lumea globalizată se va confrunta în câteva luni de acum înainte și pe care nici măcar băncile centrale nu-l pot contracara.

„După ani de politici fiscale, monetare și de credit extrem de relaxate și declanșarea unor șocuri negative majore ale ofertei, presiunile stagflaționiste pun acum presiune asupra unui munte masiv de datorii din sectorul public și privat”, spune economistul american, avertizând că „Mama tuturor crizelor economice se profilează și nu va fi nimic de făcut în privința asta”, potrivit Yahoo News.

Pentru a-și argumenta punctul de vedere, Roubini evidențiază datele privind datoria, descrise drept „uimitoare”. El scrie: „Datoria globală totală a sectorului privat și public ca pondere din PIB a crescut de la 200% în 1999 la 350% în 2021. Raportul este acum de 420% în economiile avansate și de 330% în China. Statelor Unite, este la 420%, ceea ce este mai mare decât în timpul Marii Depresiuni și după cel de-Al Doilea Război Mondial”.

Acest supraîmprumut se desfășoară de mult timp și ratele scăzute au menținut „zombii insolvenți” precum „gospodăriile, corporațiile, băncile, băncile din umbră, guvernele și chiar țările întregi” sus în timpul crizei din 2008 și în pandemia COVID.
Însă acum inflația, alimentată de aceleași politici fiscale, monetare și de credit ultra-relaxate, a pus capăt „aceste zori financiari ai morților”, scrie Roubini răspicat, iar băncile centrale nevoite să majoreze ratele dobânzilor, „zombii se confruntă cu creșteri puternice legate de costurile de serviciu ale datoriilor”.

Această schimbare radicală reprezintă „un triplu șanț”, deoarece inflația erodează, de asemenea, venitul real al gospodăriilor și reduce valoarea activelor acestora, cum ar fi bunurile imobiliare și financiare.

„Același lucru este valabil și pentru corporațiile, instituțiile financiare și guvernele fragile și cu efect de levier excesiv: se confruntă cu o creștere bruscă a costurilor de împrumut, scăderea veniturilor și a veniturilor și scăderea valorii activelor, toate în același timp”.

Spre deosebire de crizele menționate mai sus, politicile ultra-relaxate nu mai pot fi implementate deoarece ar arunca mai mult combustibil pe focul inflației, iar asta, subliniază economistul, înseamnă o recesiune profundă și prelungită, precum și o criză financiară severă.

„Pe măsură ce bulele de active izbucnesc, ratele de serviciu ale datoriei cresc, iar veniturile ajustate la inflație scad în rândul gospodăriilor, corporațiilor și guvernelor, criza economică și prăbușirea financiară se vor hrăni unele pe altele”, subliniază economistul Nouriel Roubini.

„Cu siguranță”, scrie Roubini, „economiile avansate care se împrumută în propria monedă pot folosi o criză de inflație neașteptată pentru a reduce valoarea reală a unor datorii nominale pe termen lung cu rată fixă.

Guvernele nu sunt dispuse să ridice taxele sau să reducă cheltuielile pentru a-și reduce deficitele, monetizarea deficitului băncii centrale va fi din nou văzută drept calea celei mai puține rezistențe, dar nu poți păcăli toți oamenii, tot timpul”.

„Mama tuturor crizelor de datorii stagflaționiste poate fi amânată, nu evitată”, conchide Roubini în Project Syndicate.