Conducerea țării îndeamnă la solidaritate colectivă și determinare în a schimba Republica Moldova la 30 de ani de independență

Irina Odobescu
27/08/2021

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, și prim-ministra, Natalia Gavrilița, au felicitat Republica Moldova și cetățenii țării cu ocazia împlinirii a 30 de ani de la declararea independenței țării. 

„Avem o țară frumoasă, numai bună pentru un trai îmbelșugat, liniștit și plin de bucurie. Suntem o mână de oameni care au muncit și au avut grijă de acest pământ și în perioadele grele și în perioadele de dezvoltare pașnică. Suntem o mână de oameni și ne aflăm acum pe tot globul. Legătura multora dintre noi cu țara e doar prin inimă și internet. Știu că multora acum le este dor de țara lor. Dar știu că nouă tuturor ne este dor de Moldova satelor pline de copii, Moldova orașelor pline de forfotă și activitate economică, de Moldova pădurilor bătrâne și a fântânilor cu apă curată. Lucrăm împreună să avem o țară cu dreptate, o țară cu respect față de munca cinstită, o țara în care lucrezi, investești și prosperi”, a declarat Natalia Gavrilița, prim-ministra Republicii Moldova. 

Gavrilița i-a dorit Moldovei ca următorii 30 de ani să fie mai buni, cu lecții învățate, cu greșeli nerepetate, cu eforturi încununate de rezultat și cu bucuria de a ne vedea unii pe alții împliniți.

Foto: gov.md

Igor Grosu a spus în mesajul său de felicitarea că statul independent și suveran Republica Moldova a fost construit de femei puternice și bărbați curajoși - cu muncă grea, cu ajutor reciproc, cu voință, curaj și optimism. După atâtea eșecuri, crede cu tărie că măcar acum, la 30 de ani, vom construi un stat pentru oameni, pentru toți oamenii, indiferent de etnie sau limbă vorbită.

„La 30 de ani de independență, vreau ca tinerii noștri să rămână acasă, să investească în țara noastră. Vreau ca tinerii noștri să prețuiască munca, modestia, grija față de comunitate și mediu, respectul față de lege și lucrul în echipă. Pentru aceasta, avem nevoie de implicarea fiecărui cetățean, a fiecărei familii. Fac apel la toți oamenii care țin la țara noastră, să se implice. Doar cu ajutorul vostru, cu participarea fiecăruia dintre voi, putem transforma aspirațiile noastre în schimbări reale. Dragi prieteni, vă doresc sincer tuturor o sărbătoare minunată de 27 august! Succesul Republicii Moldova este succesul fiecărui cetățean”, a declarat Igor Grosu, președintele Parlamentului. 

Pe data de 27 august 1991 sute de mii de cetățeni și-au exprimat voința de independență a țării în Piața Marii Adunări Naționale față de Uninea Sovietică. 

Irina Odobescu
27/08/2021




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii