fbpx

ultimă oră | Manchester United anunță revenirea lui Cristiano Ronaldo

Gruparea de pe Old Trafford precizează că a bătut palma cu Juventus pentru transfer, iar Cristiano Ronaldo trebuie să-și dea acum acordul în ceea ce privește contractul primit, iar apoi să efectueze vizita medicală și să obțină viza necesară, se arată într-un comunicat emis pe site-ul oficial.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

„Cristiano, de cinci ori câștigător al Balonului de Aur, a obținut până acum 30 de trofee majore în carieră, inclusiv 5 trofee Champions League, Campionatul Mondial al Cluburilor, de patru ori, șapte titluri în Anglia, Spania și Italia, dar și Campionatul European cu Portugalia.

În primul său mandat la Manchester United, a marcat 118 goluri în 292 de apariții.

Întreg clubul așteaptă cu nerăbdare să îl întâmpine pe Cristiano la Manchester”, a transmis United, potrivit digisport.

Potrivit presei din Italia, Manchester United a făcut deja o ofertă lui Juventus în valoare de 28 de milioane de euro, care a mulțumit gruparea torineză.

În ceea ce privește contractul lui Cristiano, Sky scrie că Manchester United i-a pus pe masă un contract pe două sezoane, cu un salariu anual de 25 de milioane de lire sterline, adică puțin peste 29 de milioane de euro. La Juventus, portughezul încasa în fiecare sezon 31 de milioane de euro.

Ole Gunnar Solskjaer, antrenorul lui Manchester United, s-a arătat foarte entuziasmat de posibila venire a lui Ronaldo încă din această după-amiază.

„Cristiano este o legendă a clubului, cel mai mare jucător din toate timpurile, din punctul meu de vedere. Am fost norocos să joc cu el. Mereu am avut o relație bună cu el. Și Bruno Fernandes a discutat cu el. Dacă va pleca de la Juventus, știe că suntem aici”, a spus tehnicianul.

Urmărește-ne pe Telegram și pe Instagram.

Articole asemănătoare

Back to top button