image
Sursa foto: Jurnal.md

Experți: Se conturează un format de tip „2+2” între România, Republica Moldova, Polonia și Ucraina

Un mesaj clar de depășire a izolării internaționale și începutul unei noi ere de conlucrare pe plan extern. Astfel califică experții pe domeniul relațiilor internaționale vizita la Chișinău a celor 3 președinți - ai României, Ucrainei și Poloniei.

Potrivit lor, se conturează formatul de conlucrare și sprijin de tip „2+2” între două state membre UE și 2 state care au semnate acorduri de Asociere cu Uniunea Europeană, notează IPN. Iulian Chifu, președintele Centrului de Prevenire a Conflictelor de la București, spune că prezența celor 3 șefi de stat la Chișinău, de Ziua Independenței Republicii Moldova, are mai mult decât o conotație simbolică. Este un mesaj care denotă că Uniunea Europeană este alături de Republica Moldova și va oferi sprijin cetățenilor moldoveni prin intermediul celor două state membre UE, România și Polonia.

„Faptul că există o deschidere fără precedent față de Republica Moldova, este deja cunoscut. Președintele României este la Chișinău a doua oară în mai puțin de un an. În același timp, România și Polonia sunt parteneri strategici, sunt cele mai importante state din flancul estic, iar prezența președintelui Poloniei la Chișinău este, la fel, extrem de importantă. Se conturează un format de tip 2+2, dintre două state membre UE și cele 2 state partenere UE, un format de sprijin al celor mai apropiați parteneri din flancul estic”, a spus Iulian Chifu în cadrul emisiunii „Punctul pe Azi” de la TVR Moldova.

În același timp, directorului Institutului European de Studii Politice de la Chișinău spune că politica externă a Republicii Moldova cunoaște acum o revigorare fără precedent. „Țara noastră devine un partener previzibil pe plan extern, ferm orientat spre eurointegrare”, spune Viorel Cibotaru.

„Vizita celor 3 președinți vine să marcheze o nouă eră de conlucrare pe plan extern. Nu mai este vorba, pur și simplu, de bună vecinătate, ci de constituirea unui nou mediu de securitate, social și economic, în care Republica Moldova poate primi o nouă șansă de dezvoltare. Este un semnal al comunității europene că Republica Moldova este susținută din exterior și această șansă trebuie folosită la maximum. Trebuie să folosim potențialul acestei deschideri din partea comunității europene”, a menționat Cibotaru.

Pe 27 august, când marcăm 30 de ani de la proclamarea Independenței Republicii Moldova, la Chișinău se vor afla președintele României, Klaus Iohannis, președintele Poloniei, Andrzej Duda și președintele Ucrainei, Volodymyr Zelensky. Cei 3 șefi de stat vor participa, alături de președintele Maia Sandu, la festivitățile organizate în Piața Marii Adunări Naționale. Ulterior, vor avea loc întrevederi bilaterale, precum și o reuniune multilaterală a celor 4 șefi de stat.

Noutăţile partenerilor

comentarii: