image
Sursa foto: Jurnal.md / Nadejda Roșcovanu

Moldovenii, tot mai datori la bănci: Împrumuturile înregistrează cea mai rapidă creștere din istoria țării

În primele 7 luni ale anului 2021, împrumuturile persoanelor fizice față de instituțiile financiare s-au majorat cu 4,1 miliarde de lei, sau de 1,6 ori mai mult decât pe întregul an 2020. Este cel mai rapid ritm de creștere cu o majorare medie lunară de 590 de milioane lei.

Recordul precedent a fost stabilit în 2019, înainte de criză, când datoriile persoanelor fizice creșteau cu 530 de milioane de lei lunar, afirmă analistul economic Veaceslav Ioniță.

Începând cu 2020, s-a schimbat cardinal sursa de creditare a persoanelor fizice. Astfel, în ultimii 1,5 ani, 90% din creșterea portofoliului de credite a persoanelor fizice se datorează băncilor. Datoria persoanelor fizice din 2020 până în prezent a crescut cu 6,6 miliarde lei, dintre care 5,9 miliarde de lei din contul creditelor bancare și 0,7 miliarde de lei din contul creditelor nebancare.

„După criza bancară din 2014, companiile nebancare reprezentate de companii de micro-creditare, asociații de economii și împrumuturi și companii de leasing și-au crescut foarte puternic portofoliul de credite din contul persoanelor fizice. Însă în prezent băncile duc o luptă puternică pentru cel mai bun client - persoanele fizice - și drept rezultat, ele și-au dublat portofoliul de credite în doar 2,5 ani. Persoanele fizice sunt cel mai atractiv client pentru sectorul financiar și ponderea lor a crescut semnificativ de la 14% în 2012 la 47% în prezent”, afirmă expertul economic Veaceslav Ioniță.

Gradul de îndatorare a persoanelor fizice a ajuns la 14,2% din PIB, sau de 2,5 ori mai mult decât acum 5 ani. După acest indicator, Moldova se apropie foarte rapid de media regională, unde gradul de îndatorare a persoanelor fizice este de 15-20%. Însă suntem departe de media europeană, unde îndatorarea persoanelor fizice față de instituțiile financiare este de 55-60%, a punctat expertul.

Noutăţile partenerilor

comentarii: