(video) 7 ONG-uri cer „stoparea discriminării cadrelor didactice nevaccinate”: „Ne vom adresa în instanța de judecată pentru a anula această hotărâre”

Un grup de ONG-uri „cer stoparea discriminării cadrelor didactice nevaccinate”. Reprezentanții acestor asociații au subliniat, într-o conferință de presă, că „este inadmisibil faptul că autoritățile statului obligă angajații din educație, care nu sunt vaccinați, să suporte cheltuielile pentru testarea anti-Covid la fiecare două săptămâni”. Reacția vine ca urmare a decizie Comisiei Naționale Extraordinare pentru Sănătate Publică, ce a decis că angajații din sistemul educațional, care nu sunt vaccinați, vor trebui să prezinte un test la Covid, la fiecare 14 zile, pe care îl vor achita din propriul buzunar.

Foto:

Membrii celor 7 organizații neguvernamentale, printre care juriști și pedagogi, califică decizia CNESP drept una ilegală, întrucât această „contravine mai multor norme interne, precum și prevederilor acordurilor internaționale privind libertățile și drepturile fundamentale ale omului, la care țara noastră este parte. 

„Testarea este un act medical ca oricare altul, deci testarea poate fi efectuata doar cu acordul pacientului, iar dreptul constituțional la muncă nu poate fi îngrădit sau condiționat legal prin testare discriminatorie.

Cerem autoritățile statale sa anuleze prevederea privind obligativitatea testarii cadrelor didactice, în caz contrar ne vom adresa în instanța de judecată pentru a anula aceasta hotărâre”,  au declarat aceștia.

Și Sindicatele în Educație și Știință au criticat decizia autorităților din medicină de a obliga pedagogii să facă teste anti-Covid din banii proprii la fiecare 14 zile. Într-o declarație publică, sindicatele subliniază că toți pedagogii achită polița de asigurare medicală și trebuie să beneficieze de teste gratuite. Mai mult, subliniază sindicaliștii, sunt persoane cărora le este contraindicată vaccinarea, iar obligativitatea de a face test este un abuz.

CNESP a decis că toți elevii și studenții vor reveni la studii cu prezența fizică, începând cu 1 septembrie. Revenirea însă îi va costa scump pe angajații din sistem, care sunt nevaccinați. Asta pentru că la fiecare 14 zile vor fi obligați să facă un test la Covid, din surse proprii.

Și opoziția parlamentară a criticat decizia CNESP, calificând-o drept iresponsabilă și a cerut Guvernului să asigure testarea cadrelor didactice din banii publici.

La rândul său, ministra Sănătății, Ala Nemerenco, a declarat că respectă opinia celor din sindicate, dar, „ei nu sunt medici și nu pot să-și expună atât de categoric părerea”.

Edilul capitalei Ion Ceban a anunțat despre decizia CESP Chișinău de a transmite o solicitare de clarificare a mecanismului de aplicare în practică a hotărârii CNESP, privind obligativitate de tastare din cont propriul, a cadrului pedagogic și auxiliar nevaccinat. Ion Ceban a atenționat despre „riscul blocării procesului educațional sau apariției unor rapoarte juridice în instanțe”, care ar putea fi cauzate de ultima hotărâre CNESP.

Urmărește aici conferința celor 7 ONG-uri:



Pub