Ceaus, lăsat fără azil politic de către CSJ: Instanța i-a respins recursul depus împotriva Președinției

Curtea Supremă de Justiție a respins recursul depus de fostul judecător ucrainean Nicolae Ceaus în dosarul privind acordarea azilului politic împotriva Președinției Republicii Moldova, Aparatului Președintului Republicii Moldova. Decizia este irevocabilă.

Foto:

Magistrații mențin „decizia din 28 octombrie 2020 a Curții de Apel Chișinău, în cauza de contencios administrativ, la cererea de chemare în judecată înaintată de Nicolai Ceaus împotriva Președinției Republicii Moldova, Aparatului Președintelui Republicii Moldova cu privire la anularea actului administrativ defavorabil și obligarea emiterii actului administrativ individual favorabil”.

„Instanța de recurs conchide ca fiind întemeiat actul administrativ contestat, or, raportând la caz cele constatate și având în susținere normele sus citat, se notează că Nicolai Ceaus nu a prezentat probe verosimile ce ar confirma persecutarea de către autoritățile ucrainene pentru viziunile sale politice sau criticile dure aduse în adresa guvernării ucrainene. Deci, în sensul acordării azilului politic, în speță se atestă că Nicolae Ceaus nu întrunește condițiile instituite imperativ de art. 27 alin. (1) al Legii privind azilul în R. Moldova nr. 270 din 18 decembrie 2008 și anume persecutarea persoanei în țara sa de origine pentru activitatea social-politică şi opiniile sale ce nu contravin principiilor democraţiei sau normelor dreptului internaţional.

Instanța de recurs notează că, în cadrul ședințelor de judecată s-a demonstrat cu certitudine că în privința lui Nicolae Ceaus pe teritoriul Ucrainei a fost eliberat mandat de arest cu anunțarea acestuia în căutare pentru comiterea infracțiunii de corupție, iar în Moldova în privința acestuia a fost dispusă începerea urmăririi penale în baza elementelor privind componența infracțiunii prevăzute de Codul penal, adică trecerea frontierei de stat prin eludarea sau sustragerea de la controlul efectuat la trecerea acesteia”, se arată în actul emis.

Fostul judecător Nicoale Ceaus ar fi fost găsit într-un sat din Ucraina. Într-o postare publicat pe canalul de Telegram, Index, acesta apare îmbrăcat în șorți într-un birou. Potrivit autorului postării, Ceaus „ar fi declarat oamenilor legii pe care i-a întâlnit că a fost răpit de persoane necunoscute”. Solicitat pentru o reacție, avocatul judecătorului, Iulian Balan, a declarat pentru UNIMEDIA că „de trei 3 luni s-a presupus că va apărea într-o astfel de manieră”.

Serviciul de Securitate al Ucrainei a deschis o anchetă penală cu privire la posibila răpire a lui Ceaus, iar direcția principală de informații a Ministerului Apărării din Ucraina neagă orice implicare a angajaților săi în răpirea acestuia

Mafrko Shevcenko, ambasadorul ucrainean în Republica Moldova, ar fi fost invitat la Ministerul de Externe, pe 9 aprilie, iar secretarul de stat Dumitru Socola i-ar fi transmis o notă oficială prin care se cerea ridicarea imunității diplomatice a atașatului militar al Ucrainei, Serghei Smetaniuk, scrie presa din Ucraina.

SIS ar fi implicat în posibila răpire a fostului judecător Nicolae Ceaus. Adrian Lebedinschi, membru al comisiei de anchetă, spune că „au prezentat organelor de urmărire penală informația, iar aceștia cercetează”. De partea cealaltă, SIS neagă implicarea sa în această operațiune, iar documentul intern despre care se vorbește în spațiul public ar fi fals.

14 persoane au fost implicate în răpirea judecătorului ucrainean, Nicolae Ceaus. Printre acestea sunt și doi moldoveni, care nu au cetățenia țării vecine.

Un document, semnat la 4 mai 2021, cu un număr de înregistrare 12/1717r indică faptul că 29 de persoane, angajate în structurile de stat, au participat la răpirea judecătorului ucrainean de pe teritoriul Republicii Moldova, Nicolae Ceaus. Acesta s-ar afla acum pe teritoriul unei baze militare din Ucraina.

Periodic, Ceaus postează filmulețe pe un canal de telegram în care povestește că nu ar fi fost răpit și se simte bine. „Americanii o salvează pe Sandu. Ceaus a apărut. Nu a fost răpit. Pur și simplu i-au pus pistolul la tâmplă”, a comentat deputatul socialist, Bogdan Țîrdea, care afirmă că răpirea lui Ceaus este o înțelegere dintre președinta Maia Sandu și omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski.


Pub