„Vaccinare sau testare din propriul buzunar”. Ministra Sănătății insistă pe decizia CNESP: De ce ar trebui să plătească cei vaccinați, din bugetul de stat?!

Ministra Sănătății, Ala Nemerenco, susține decizia CNESP privind vaccinarea sau testarea Covid a cadrelor didactice și auxiliare din cadrul instituțiilor de învățământ. „Vaccinarea este alegerea liberă a fiecăruia, dar trebuie să ne asumăm și niște riscuri și niște cheltuieli”, a declarat Nemerenco.

Foto: UNIMEDIA

„Aceste testări periodice sunt niște cerințe stricte a tuturor standardelor și protocoalelor internaționale. Există foarte multe comentarii în spațiul public de ce ar trebui să fie plătite din cont propriu aceste teste, dar întrebarea este de ce ar trebuie să le plătească cei vaccinați, deoarece plata acestor teste ar trebui să fie asigurată din bugetul de stat. Protecția maximă la moment o asigură vaccinarea, desigur este alegerea liberă a fiecăruia, dar trebuie să ne asumăm și niște riscuri și niște cheltuieli.

Statul nu poate să întrețină toate spitalele publice, să întrețină absolut toate măsurile de profilaxie, salvarea vieților și în același timp doar unor categorii care nu doresc să participe la acest proces unic, care se desfășoară în țară, spre exemplu să nu se vaccineze așa cum au făcut-o medicii.

Să întrebăm alți cetățeni dacă sunt de acord să plătească aceste teste - este o discuție care ar putea să urmeze.

Noi nu vom putea opri pandemia dacă nu vom fi solidari. Vă rugăm din tot sufletul să cooperați”, a declarat Ala Nemerenco în cadrul conferinței de presă.

Decizia Comisiei Naționale Extraordinare pentru Sănătate Publică ca angajații din sistemul educațional, care nu sunt vaccinați, să prezinte un test la Covid, la fiecare 14 zile, pe care îl vor achita din propriul buzunar a stârnit un val de nemulțumiri.

Un grup de ONG-uri au cerut „stoparea discriminării cadrelor didactice nevaccinate”. Reprezentanții acestor asociații au subliniat, într-o conferință de presă, că „este inadmisibil faptul că autoritățile statului obligă angajații din educație, care nu sunt vaccinați, să suporte cheltuielile pentru testarea anti-Covid la fiecare două săptămâni”.

Și opoziția parlamentară a criticat decizia CNESP, calificând-o drept iresponsabilă și a cerut Guvernului să asigure testarea cadrelor didactice din banii publici.

Edilul capitalei Ion Ceban a anunțat despre decizia CESP Chișinău de a transmite o solicitare de clarificare a mecanismului de aplicare în practică a hotărârii CNESP, privind obligativitate de tastare din cont propriul, a cadrului pedagogic și auxiliar nevaccinat. Ion Ceban a atenționat despre „riscul blocării procesului educațional sau apariției unor rapoarte juridice în instanțe”, care ar putea fi cauzate de ultima hotărâre CNESP.


Pub